Medic botoșănean, mărturisire dureroasă: ”Mă simt tristă, frustrată și profund dezamăgită!”

Medicul și-a manifestat dezamăgirea față de confrații care își tratează pacienții cu indiferență, atitudine care are drept consecință îndepărtarea celor în suferință de cabinetul medical.

”Poate ca nostalgia vine odată cu faptul că aproape a mai trecut un an. (…) De câteva zile mă tot gândesc la puterea cu care cuvintele și atitudinea celor din jur ne pot influența existența; înainte de a fi orice, suntem cu toții oameni, cu sentimente și trăiri, cu bucurii și suferințe, cu realizări și desigur eșecuri”, spune medicul ginecolog Alexandra Ciobanu.

 

”Îmi răsună în minte cuvintele unei paciente…”

Medicul a fost teribil de afectat de mărturisirea unei paciente, după o expriență neplăcută într-o cameră de gardă, în timpul unei consultații. ”M-a tratat ca pe un animal!”, s-ar fi plâns pacienta.

”Cu toții avem zile grele, însă de trei zile, în urma unei discuții telefonice, îmi răsună în minte cuvintele unei paciente: “m-a tratat ca pe un animal”, și nu o să mint ca mă simt tristă, frustrată și în același timp profund dezamăgită. Nu voi intra în detalii privind contextul, însă situația în cazul de față a impus o consultație undeva, la o cameră de gardă”, a dezvăluit medicul botoșănean.

”Sunt paciente care își pierd viața la vârste fragede…”

În viziunea dr. Alexandra Ciobanu, nimic nu justifică ”lipsa de umanitate”. Însă, și mai grav, astfel de atitudini au consecințe grave asupra pacienților.

”Nu cred că există oboseală sau oricare alt motiv care să justifice lipsa de umanitate, pur și simplu astfel de comportamente nu au justificare, și din nefericire conduc la traume emoționale care influențează viața și de multe ori chiar sănătatea… Nu există zi de consultații în care să nu întâlnesc minim o pacientă speriată de consultație și tare îmi doresc să se schimbe situația. Sunt paciente care își pierd viața la vârste fragede ca urmare a unor cancere prevenibile, precum cancerul de col uterin. Pentru că se tem să vină la medic. Și acesta este un singur exemplu”.

”Nu lăsați o experiență proastă să vă influențeze alegerile viitoare!”

Este nevoie de empatie, de respect față de pacienți. Cabinetul medicului trebuie să devină un spațiu de siguranță.

”Cred sincer și aleg să cred că normalitatea există. Empatia există. Respectul față de omul aflat în suferință există, însă trebuie să găsiți locul în care să vă simțiți în siguranță, și știu că uneori e greu, dar credeți-mă că la final va merita efortul, pentru că nimic nu este mai de preț decât sănătatea, și nu mă refer numai la sfera ginecologică; nu lăsați o experiență proastă să vă influențeze alegerile viitoare, deoarece efectele pe termen lung pot fi dezastruoase. Vă doresc sănătate!”, a încheiat medicul gincolog Alexandra Ciobanu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...