Măsuri dure față de medicul și asistenta care erau de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov (video)

La aproximativ patru luni de la moartea Alexandrei Ivanov în Maternitatea din Botoșani, au fost luate măsuri cu privire la personalul medical aflat de gardă în acea noapte.

Asistenta aflată de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov se stingea pe patul Maternității s-a ales cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile.

De la decesul tinerei mame au trecut aproximativ patru luni, timp în care la nivelul Spitalului Județean „Mavromati” s-a desfășurat o anchetă internă derulată de Comisia de Disciplină a unității sanitare.

Măsura sancționării cu diminuarea salariului asistentei a fost luată în urma cercetărilor derulate la nivelul spitalului. De asemenea, nici medicul care a fost de gardă în acea noapte nu a scăpat basma curată.

 

Potrivit medicului Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, medicului Mariana Pitrop i s-a desfăcut contractul individual de muncă.

După cum știți, la nivelul Comisiei de Disciplină a Spitalului a fost demarată o anchetă legată de decesul Alexandrei Ivanov la Maternitatea din Botoșani. A fost anchetat personalul medical care a desfășurat activitatea medicală în data de 18 august 2023. Săptămâna trecută ne-a fost adus la cunoștință raportul întocmit de Comisia de Disciplină a Spitalului Județean, iar în urma raportului comisiei de anchetă s-au făcut propuneri pentru cele trei persoane: infirmiera, asistenta și medicul de gardă. În ceea ce privește asistenta s-a luat o măsură de sancționare cu diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni, iar în ceea ce o privește pe doamna doctor aflată de gardă pe 18 august s-a hotărât să i se desfacă contractul individual de muncă, începând cu data de 1 decembrie”, a declarat dr. Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

În plus, față de infirmiera care era de gardă în acea noapte încă nu s-au luat măsuri din punct de vedere administrativ. Medicul Mariana Pitrop poate contesta decizia Comisiei și a Spitalului Județean „Mavromati”.

I-a fost adus la cunoștință de către biroul juridic prin avocatul doamnei doctor. Doamna doctor poate contesta decizia comisiei și decizia conducerii spitalului. Noi ne referim doar la ancheta administrativă, ancheta pe partea medicală este în curs de desfășurare”, a completat dr. Monica Adăscăliței.

Măsurile față de cele două au fost luate după ce comisia a stabilit că acestea nu au respectat procedurile prevăzute în regulamentul intern, în fișa postului și protocoalele.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul de Botoșani, apel către populație și medicii veterinari în contextul focarelor de rabie: „A venit momentul să...”

astăzi, 15:20

La nivelul județului Botoșani sunt active, în prezent, 12 focare de rabie în mai multe zone ale județului. În acest sens, Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani, a convo...

Șeful DSVSA Botoșani, apel în fața fermierilor: „Cu toată seriozitatea...” (Video)

astăzi, 11:11

Marți dimineață, la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți a avut loc o întâlnire de tip dezbatere cu fermierii din județul Botoșani și cu autoritățile cu competențe pe acest dom...

Controale în centrele sociale din județul Botoșani, anunțate de Prefectură! (Video)

Thursday, 23 October 2025

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani, a anunțat că a emis ordin de prefect pentru constituirea unei comisii mixte de control care să meargă la Centrul Social din Corlăteni. Un astf...