Mai puține secții pentru mai puțini șefi la „Mavromati”. Manager: „Am identificat anumite probleme” (video)

Managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani a anunțat modificări în ceea ce privește organizarea și funcționarea unității sanitare.

Corneliu Prepeliță, managerul interimar al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani a anunțat, săptămâna trecută, că două secții din cadrul Maternității din Botoșani vor dispărea.

Mai exact, Secția de Obstetrică și Ginecologie I și Obstetrică și Ginecologie II vor fi desființate și comasate într-o singură secție. În prezent cele două secții au, în total, un număr de 110 paturi. După reorganizare singura Secție de Obstetrică-Ginecologie va avea doar 94. Celelalte paturi vor fi alocate altor secții din cadrul unității sanitare.

 

„De la începutul mandatului am identificat anumite probleme în ceea ce privește organizarea și funcționarea actului medical pe secții, lucruri care trebuiau realizate mai demult, dar au fost analize, au fost discuții cu corpul medical și astfel s-au discutat modificările propuse constând în comasarea a două Secții de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Maternității. Din două secții vom avea o singură secție cu 94 de paturi, având o structură specifică unității medicale”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul interimar al Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

Paturile care au rămas de pe cele două secții ale unității sanitare vor fi alocate altor compartimente. De exemplu, Secția de Neonatologie va fi suplimentată cu cinci paturi (60 de paturi în total), Secția de Chirurgie Generală va fi suplimentată cu patru paturi (74 de paturi în total), Secția de Urologie va avea în plus trei paturi (28 de paturi în total).

Alte modificări prevăzute în reorganizarea structurii organizatorice a unității sanitare sunt includerea Compartimentului ORL Pediatrie în cadrul Secției de Chirurgie Pediatrică, înființarea Laboratorului de Endoscopie Digestivă Diagnostică și Intervențională și a Laboratorului de Cistoscopie Diagnoză și Intervențională cu salon de supraveghere post anestezie.

„În cursul zilei de astăzi (n.r. 15 august 2024) sau vineri (n.r. 16 august 2024) cel târziu vor fi trimise aceste documente spre avizare către Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani. Au fost respectate toate prevederile privind circuitele pacienților și punctele medicale astfel încât avizarea de către DSP să se realizeze. Din informațiile pe care le am, modificările de structură sunt în grija și analiza directă a ministrului sănătății Alexandru Rafila”, a adăugat managerul Corneliu Prepeliță.

Concurs pentru toți șefii de secție

Mai mult decât atât, Corneliu Prepeliță a anunțat faptul că va fi organizat concurs pentru ocuparea postului de șef de secție a noii Secții de Obstetrică-Ginecologie.

De asemenea, și pentru ceilalți șefi de secție care nu au ocupat postul prin concurs va fi organizat examen.

„Obligatoriu, este pasul numărul doi, pentru toate secțiile care nu au șef de secție prin concurs vom organiza ulterior concurs”, a completat Corneliu Prepeliță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...