Intervenții în premieră națională. Cu medic botoșănean în echipa medicală

Cadrele medicale din diverse unități spitalicești din țară au realizat în anul 2023 intervenții medicale în premieră salvând viețile multor pacienți.

Medicul botoșănean Doina Hrehoreț a făcut parte din echipa care a realizat primul transplant hepatic la un copil de 11 ani.

Printre operațiile de succes efectuate de specialiștii români este menționat și primul transplant hepatic pediatric realizat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București, în luna martie.

Intervenţia a făcut parte din programul de transplant început la Spitalul "Grigore Alexandrescu", fetiţa care a beneficiat de acesta fiind cunoscută cu insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată, scrie Agerpres.

Din echipa de chirurgi a Spitalului ''Grigore Alexandrescu'', coordonată de conferenţiar doctor Laura Bălănescu, a făcut parte şi o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din profesor universitar doctor Irinel Popescu şi medicul botoșănean Doina Hrehoreţ (despre care s-a scris aici)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...