Încă un RMN pentru Spitalul „Mavromati”, dar care nu are personal specializat! Manager: „Încă nu avem medici” (Video)

Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani a aplicat în cadrul unui proiect pentru creșterea capacității de diagnosticare și tratare a pacienților cu patologie oncologică și a obținut finanțare pentru achiziționarea unui aparat RMN.

Suma alocată este de peste 18 milioane de lei, bani din care se vor cumpăra RMN-ul, CD-ul aferent acestuia și cele necesare unui astfel de aparat.

Anunțul a fost făcut chiar de managerul unității sanitare în cadrul unei conferințe de presă.

 

„Spitalul Județean Mavromati a aplicat în cadrul unui proiect pentru creșterea capacității de diagnosticare și tratare a pacienților cu patologie oncologică. Am câștigat finanțare în cuantum de 18 milioane de lei pentru achiziționarea și instalarea unui aparat RMN cu dotările aferente”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Acest aparat urmează a fi achiziționat în condițiile în care unitatea sanitară suferă foarte mult din cauza lipsei personalului, în speță a medicilor radiologi. Lucru pe care l-a confirmat și managerul unității sanitare.

„Încă nu avem medici”, a confirmat Corneliu Prepeliță.

Managerul spune că urmează, din nou, să demareze procedura de ocupare a unor posturi de medici specialiști pe această ramură. Posturi au fost scoase la concurs de mai multe ori, doar că nu a fost finalizate cu succes.

„Urmează să se demareze din nou procedura pentru ocuparea posturilor prin concurs a patru medici specialiști: doi pe UPU și doi pe laboratorul de Radiologie”, a completat managerul unității sanitare.

Citește și Managerul de la „Mavromati” se laudă cu posturi scoase la concurs și promisiuni din centrele universitare!

Peste 20 de posturi scoase la concurs de Spitalul „Mavromati” din Botoșani!

Un medic din Botoșani vorbește despre criza medicilor radiologi. „Îmi vor sări în cap colegii pentru declarația asta”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...