Încă o adolescentă a murit din cauza meningitei. Tânăra avea 15 ani și era din Vaslui

Adolescenta din Vaslui suspectă de meningită menigococică, transportată în stare gravă la Iași, a decedat, a declarat managerul Spitalului de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi, medicul Carmen Dorobăț.

Adolescenta în vârstă de 15 ani a fost trimisă, marţi, în stare gravă la Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provine dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a fost adusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă la Iaşi, intubată, cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă care s-a defectat pe drum, ea fiind preluată de o autospecială din Iaşi, scrie Hotnews.

 

"Am fost anunţaţi de reprezentanţii spitalului cu privire la acest caz. Am raportat situaţia la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi. Am început propria anchetă epidemiologică şi urmează să aşteptăm rezultatele analizelor", a declarat, pentru Agerpres directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.

Două adolescente care au fost internate în acelaşi salon cu pacienta suspectă de meningită primesc tratament profilactic, de asemenea, fiind luate măsuri pentru dezinfectarea salonului.

Citeste si Botoșani: Adolescentă diagnosticată cu meningită meningococică

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...