Angajații din sistemul sanitar vor fi în grevă de avertisment pe data de 7 mai, iar din 11 mai vor declanșa greva generală, a declarat joi, pentru HotNews.ro, Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din domeniu. Angajații din sistem sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării și de noul regulament al sporurilor, care, spune Iulian Pope, au făcut ca "foarte multe salarii să fie scăzute".
Potrivit liderului sindical, doar 15% dintre angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri semnificative de salarii după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în rest fiind vorba despre creșteri nesemnificative, scăderi sau stagnări.
"Sunt foarte multe salarii scăzute, de la câteva zeci de lei până la 1.300 - 1.400 de lei", a precizat Iulian Pope, care acuză un "haos general" în salarizarea din sistem.
Pe 26 aprilie, angajații din sistemul sanitar vor organiza un miting de protest în București, la care sunt așteptate cel puțin 10.000 de persoane.
În căutarea unei soluții de limitare a scăderilor salariale din sistem, după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, Ministerul Sănătății a anunțat, vinerea trecută, într-un comunicat oficial, că a emis o circulară către direcțiile de sănătate publică, "prin care acestea au fost mandatate să transmită tuturor unităților sanitare din țară că pot să acorde stimulente din venituri proprii, conform prevederilor Legii 95/2006, pentru personalul al cărui venit calculat pentru luna martie 2018 se situează sub venitul lunii februarie al acestui an".
Prim-vicepreședintele Sanitas, Iulian Pope, a declarat, însă, joi, la 6 zile de la anunțul făcut de MS, că circulara promisă de minister încă de vineri nu a ajuns la spitale, lucru care i-a nemulțumit pe sindicaliști și pe angajații din sistem.
Întrebat dacă sindicaliștii urmează să mai negocieze, în perioada următoare, cu reprezentanții ministerului, Iulian Pope spune că "negociem dacă ne cheamă cineva".
Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una "temporară" de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri.