EVENIMENT: „Sănătatea copilului la început de an școlar”

Dragi părinți,

Începerea unui nou an școlar este un moment plin de emoție și provocări, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Dacă micuțul vostru intră în colectivitate, trebuie să fiți pregătiți pentru schimbările ce vin odată cu acest pas important.

Ce trebuie să știți?

Odată ce copilul vostru începe grădinița sau școala, este normal ca el să „aducă” acasă diverse infecții. Este o etapă firească în dezvoltarea lui, dar poate fi dificilă pentru voi ca părinți. Înarmează-te cu răbdare și pregătește-te pentru momentele în care copilul va veni acasă răcit sau va acuza diverse stări de disconfort.

 

Cum puteți ajuta?

Un aspect esențial este ca micuțul vostru să stea acasă atunci când nu se simte bine. Aceasta nu doar că îi va permite organismului să lupte eficient împotriva infecției, dar va proteja și ceilalți copii din colectivitate. Tratamentul simptomatic este de obicei suficient în primele etape – ceaiuri calde, antitermice, spray-uri nazale cu apă de mare etc. Antibioticele sunt necesare doar în cazuri specifice și întotdeauna la recomandarea medicului.

De ce să participați la eveniment?

Pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine cum să abordați aceste situații, sunteți invitați la un eveniment dedicat părinților, unde vom discuta despre sănătatea copiilor în colectivitate, prevenirea și gestionarea infecțiilor și când este momentul să apelați la medicul specialist.
Evenimentul va fi susținut de Dr. Diana Anca Sauciuc, medic specialist O.R.L. și chirurgie cervico-facială, cu competență în laser, endoscopie și fibroscopie în sfera otorinolaringologică.

Detalii eveniment

Număr de locuri limitat la 20 de mămici și/sau tătici
Data: 7 septembrie 2024
Ora: 10:00 AM

Locație: Clinica Medicală ATRIA , Blvd. Mihai Eminescu Nr. 42, Parter (intrare din parcul de la Casa Tineretului)
Înscrieri: Prin mesaj pe pagina de Facebook sau completând formularul de pe https://www.atriamedical.ro/div/eveniment-sanatatea-copiilor-1097

Evenimentul este GRATUIT din dorința de a sprijini sănătatea comunității noastre. Datorită locurilor limitate această întâlnire este DEDICATĂ doar adulților.
Alăturați-vă nouă pentru a începe acest nou an școlar cu încredere și cunoștințe valoroase! De asemenea, participanții vor primi și mici cadouri menite să sprijine imunitatea copilașilor voștri, oferit de către Dr. Phyto.

Mai multe detalii despre acest eveniment pe https://www.atriamedical.ro/div/eveniment-sanatatea-copiilor-1097

Dacă aveți o problemă de ORL sau sunteți îngrijorați de starea de sănătate a copilului, nu ezitați să programați un consult.
Specialiștii Clinicii Medicale ATRIA sunt aici pentru a vă ajuta!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă pentru 2,2 milioane de pensionari: Ce se întâmplă cu banii dacă pensia a fost calculată greșit!

astăzi, 15:07

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) reacționează după informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit și precizează că această cifră nu rep...

”Între sine și bani”, conferință-eveniment la Botoșani!

astăzi, 14:20

Cea mai inspirată investiție pe care o poți face este în tine însuți! Alegerile tale de zi cu zi nu sunt doar simple decizii – ele aduc o dobândă importantă pentru echili...

Cine sunt cei cinci jucători de la FC Botoșani care vor evolua la Cetatea Suceava!

astăzi, 14:06

FC Botoșani și Cetatea Suceava au încheiat un acord de cooperare care permite unor tineri fotbaliști ai formației botoșănene să evolueze și pentru echipa suceveană. În baza nou...