E BINE SĂ ȘTII: Semnele care prevestesc un infarct apar şi cu săptămâni înainte şi sunt diferite la femei

Conform studiilor, 70% dintre persoanele care suferă un atac de cord au semne prevestitoare cu săptămâni sau chiar luni înainte. Apariţia unui infarct nu se anunţă numai prin dureri în piept ci şi prin semne mai puţin obişnuite.

Simptomele premergătoare sunt variate în funcţie de gen şi vârstă. Astfel, la femei pot lipsi semnele clasice, precum durerea puternică în piept sau amorţirea braţului, manifestările incluzând crampe în partea superioară a abdomenului, greaţă, vărsături, traspiraţie excesivă şi rece. Specialiştii sunt de părere că astfel de manifestări apărute brusc fără o altă legătură cu alimentaţia sau alte afecţiuni trebuie să vă trimită de urgenţă la medic, arată Doctorul Zilei.

Durerile de maxilar sau de urechi sunt frecvente în timpul unui atac de cord. Un semnal de alarmă este, mai ales, atunci când aceste dureri apar şi dispar, nu persistă. Umflarea picioarelor poate fi un semn al bolii cardiace. Atunci când muşchiul inimii nu mai funcţionează corect, circulaţia sanguină este afectată, având drept rezultate retenţia de lichide şi apariţia edemelor.

Oboseala, slăbiciunea, insomnia fără cauză pot fi simptomele afecţiunilor cardiovasculare.

Semnele mai puţin cunoscute, atipice se întâlnesc frecvent la persoanele care suferă de diabet şi la vârstnici. Aceste persoane pot simţi o durere precordială mai puţin intensă, de scurtă durată sau dureri cu localizări mai puţin sugestive cum ar fi zona gâtului şi mandibulei, în spate în braţe sau în zona abdomenului superior.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI