Deficit de medici combătut cu pensionari

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Botoșani apelează la serviciile unor medici pensionari pentru a acoperi în parte deficitul de cadre medicale cu studii superioare, a confirmat managerul unității sanitare, economistul Doina Caba.

Potrivit sursei citate, SJU a încheiat contracte cu cinci medici pensionari: doi interniști, un neurolog, un diabetolog și un pediatru. Doi dintre aceștia lucrează la Secția exterioară din Săveni, care se confruntă cu o criză acută de personal.

„Suntem nevoiți să apelăm la cunoștințele și experiența lor, pentru că avem în continuare un deficit acut de personal, în special cu studii superioare, iar pentru ca serviciile medicale oferite să fie de înaltă calitate trebuie să dispunem de specialiști. Eu nu pot decât să le mulțumesc pentru ajutorul pe care ni-l acordă, mai ales la Săveni, unde e o problemă și cu efectuarea gărzilor”, a afirmat Doina Caba.

Potrivit legislației în vigoare, medicii se pensionează, la cerere, la vârsta de 65 de ani sau îți mențin activitatea, tot la cerere, până la 67 de ani. Continuarea exercitării profesiei după vârsta de 67 de ani se face în baza certificatului de membru și a avizului anual al Colegiului Medicilor din România.

 

Spune-ne opinia ta