Tot mai puțini botoșăneni interesați de vaccinare

Deși numărul de cetățeni ai județului Botoșani imunizați împotriva infectării cu virusul SARS-COV-2 a ajuns la 111.692, de pe o zi pe alta tot mai puțini botoșăneni sunt interesați de vaccinare, arată datele transmise de către conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani.

Potrivit medicului Monica Adăscăliței, manager DSP, în cursul zilei de luni, 17 ianuarie, s-au imunizat doar 255 de botoșăneni.

Asta în condițiile în care, în primele două săptămâni ale anului 2022 s-au vaccinat un număr de 5.251 de persoane.

 

„Am ajuns la un număr de persoane imunizate de 111.692. În prima săptămână, 1 – 7 ianuarie, s-au imunizat un număr de 2590, în săptămâna 7 – 14 ianuarie un număr de 2661, iar ieri 255. Sunt puțini, dar cu pași mici vom crește procentul de vaccinare în județ. Acum perioada asta avem și foarte mulți care au trecut prin boală”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, director DSP.

Cadrul medical a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă, susținută în cursul zilei de marți, 18 ianuarie, la sediul Instituției Prefectului, ce rost mai au toate cele 10 centre de vaccinare din județul Botoșani, dacă într-o zi nici măcar 300 de cetățeni nu se imunizează.

Aceasta a afirmat că „noi putem închide centrele, dar dacă le închidem ar însemna să nu le dăm o șansă celor care vor să se vaccineze și să îi punem în situația în care să vină la Botoșani. Sunt zone în care medicii de familie nu vaccinează. Dar am putea reconfigura programul de lucru pe anumite centre, unde activitatea este mai redusă”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...