Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei. Dar și un exercițiu de empatie, un prilej de a ne manifesta dragostea acolo unde găsim durere sau tristețe.
Potrivit dicționarului limbii române, ”singurătatea” este starea celui care trăiește sau se simte singur, în timp ce ”însingurare” are înțeles de izolare, fugă, retragere din lume. Ambele pot fi acte conștiente, dorințe care țin de liberul arbitru. Există în preajma noastră persoane care apreciază singurătatea și timpul petrecut ”cu propria persoană”.
Specialiștii atrag însă atenția că de multe ori nu se face foarte clar distincția între ”singurătate” și însingurare”. Iar problemele apar atunci când granița dintre conștient și patologic se subțiază atât de tare încât solitudinea se transformă într-un real pericol. Ce se întâmplă acolo, în propria carapace? Când trebuie să fim atenția la aproapele de lângă noi? Ce înseamnă sărbătorile pentru oamenii singuri?
Cum putem deveni un real sprijin pentru cei de lângă noi, care sunt semnele care trebuie să ne atragă atenția, la cine putem apela în situații de criză ne spune medicul psihiatru Bogdan Pârvu, de la Spitalul de Psihiatrie Botoșani.
Crăciunul oamenilor singuri
-Domnule doctor Bogdan Pârvu, am intrat în atmosfera sărbătorilor, o atmosferă pe care în general o identificăm cu noțiunea de familie, de bucurie. Există însă mulți oameni singuri, pentru care această perioadă este mult mai dificilă. Vorbim astăzi despre Crăciunul oamenilor singuri. Despre semenii noștri care sunt deja predispuși la depresie…
-Este adevărat că se accentuează foarte mult aceste predispoziții în perioada sărbătorilor. Trebuie privite cu multă atenție, pentru că odată cu depresia poate apărea și ideația de suicid. Este vorba despre gândurile negre: viața nu mai are niciun sens, nu mai merită trăită, și atunci acești oameni trebuie să apeleze urgent la un medic de specialitate, medic psihiatru sau psiholog, pentru a fi ajutați.
-A cere ajutor înseamnă să coștientizăm ceea ce ni se întâmplă. Dar de cele mai multe ori aceste semne nu ne alarmează. Cine ar trebui să observe simptomele?
-Aparținătorii sau cei din jurul nostru, prietenii, părinții, rudele, soț-soție, copiii. Ei trebuie să se adreseze unui specialist și atunci se va face o evaluare completă. Le oferim consiliere sau tratament de specialitate. Îi putem și interna, pentru mai multă siguranță.
-Care sunt semnele cele mai des întâlnite?
-Persoana depresivă este foarte tristă, nu mai comunică, spune mereu că viața nu mai are niciun sens, că nu merită trăită. Apar acuzele somatice - palpitații, acuze gastro-intestinale – grețuri, vărsături, tot pe fondul depresiei. De obicei, persoana refuză ajutorul de specialitate, nu apelează la psihiatri sau psihologi. Pentru că se gândește să nu fie considerată ”nebună”, să nu fie privită ca persoană cu probleme psihice și apoi stigmatizată de societate.
Cu ochii pe tineri
-Studiile ne arată că de multe ori, în zona potențialilor pacienți, se află și tinerii de 18-24 de ani. Trecerea de la viața activă social la perioada sărbătorilor este una dificilă, care îi predispune la căderi. V-ați întâlnit cu astfel de cazuri?
-Am avut și avem în continuare. Tineri care sunt aduși în camera de gardă de către părinți care ne spun că ai lor copii se comportă ciudat în această perioadă. Se izolează, nu mai discută, spun că nu au nevoie de nimic. Caută refugiu în singurătate. Nu se mai alimentează corespunzător, se stresează din orice sau, cum spunem noi mai popular, le sare țandăra, nu mai dorm… Ori lipsa somnului este o mare problemă! Dacă vrei să îl ajuți refuză. Este îngrijorător, părinții se gândesc la ce e mai rău… Iar cel mai rău este să nu apară ideația sau chiar tentativa de suicid. De la ideație la tentativă este o linie foarte subțire. De la la gând la faptă…
-Foarte mare presiune se află, așadar, pe umerii aparținătorilor. Din experiența dvs. medicală, se întâmplă ca și aparținătorii să cadă? Se confruntă și ei cu o singurătate conștientă, asumată, dar foarte dificil de gestionat?
-Și pentru ei este o povară. Stând mereu cu o persoană depresivă automat că există riscul ca și ei să preia din simptomele respective. Uneori, mai ales în perioada sărbătorilor, apare stresul și la aparținători. Și ei ne cer ajutorul, dar tot cu teama de a nu fi stigmatizați de societate. Sunt reticenți.
Este sănătos să ai prieteni!
-Am vorbit despre Crăciunul oamenilor singuri. Se întâmplă ca singurătatea să devină și un privilegiu? Ne gândim la oamenii care se însingurează pentru că asta îi relaxează, îi liniștește. Așadar, când este singurătatea un privilegiu și când devine ea patologică?
-Singurătatea este patologică în momentul în care apar simptomele clare de depresie. Nu mai mănâncă, nu se mai odihnesc cum trebuie, nu se mai simt bine cu ei înșiși, plus ideile de suicid, cele care îngrijorează cel mai tare. Este absolut necesar să ceară ajutor. Da, sunt și persoanele care sunt singure, acele persoane care își trăiesc viața singure. Nu e o problemă să trăim așa, atâta vreme cât ne simțim bine în această postură. Nici rudele nu se îngrijorează. Însă alarma vine când apar tulburări vizibile de felul celor amintite mai sus. Lipsa de comunicare este un astfel de semnal de alarmă.
-Cu condiția ca cineva să observe aceste manifestări!
-Exact! De aceea este bine să ai în preajma ta prieteni. Care să își dea seama de o schimbare a comportamentului.
-Iată, este sănătos să ai prieteni!
-Este benefic pentru sănătate. Prietenii pot fi primii care observa un simptom îngrijorător. Poți trăi singur, să te distrezi singur, dacă aceasta este structura personalității tale, dar cu condiția să te odihnești, să te alimentezi corespunzător… Trebuie făcută diferența.
(Foto: mindfulhealthsolutions.com)
-Suntem sănătoși, suntem bine, avem sănătate, pace. Avem un bănuț pentru o masă de Crăciun. Dar la televizor ni se prezintă ceas de ceas imagini cu semeni ai noștri care petrec în abundență, ni se prezintă o atmosferă idilică. Ne poate afecta acest lucru?
-Sunt persoane care au posibilități reduse și pot fi afectate. Dar sunt multe persoane cărora nu le pasă. Poate deveni un motiv de depresie, sigur. Când îți dorești mai mult și simți că nu ai putut să realizezi anumite lucruri.
Ce nu poate medicul face preotul!
-Persoanele religioase se confruntă cu astfel de stări depresive? Ce rol joacă credința?
-Credința ajută foarte mult. De foarte multe ori am trimis la preoți persoane cu idei de suicid. Iar preotul a ajutat mai mult decât medicul sau psihologul. Nu a putut face medicul sau psihologul ce a putut face preotul. Să nu uităm că sunt preoți care au și cursuri de psihoterapie și discută mai mult cu enoriașii lor. Să căutăm preoții bun, să apelăm și la aceste variante. Sigur, dragoste cu forța nu se poate, totul este să vrem să fim ajutați.
-Care este sfatul medicului pentru sărbători?
-Să ceară ajutor specializat, dacă persoana în cauză simte că are nevoie de acest ajutor. Să nu îi fie frică, rușine, jenă că ar putea fi stigmatizată de societate. Mai bine să previi decât să tratezi.