Corpul noastru reuseste sa mentina constant temperatura de 37 de grade Celsius, insa in caz de ger primul care reactioneaza este creierul.
CRISTIAN GRASU, medic ambulanta: "Creierul este foarte sensibil la frig. Scaderea temperaturii centrale duce automat la scaderea activitatii creierului, pana la un moment in care chiar se produce pierderea starii de constienta si trecerea intr-o stare vegetativa. Lucrul asta afecteaza toate celelalte organe si aparate".
Potrivit Doctorul Zilei, daca temperatura corpului scade sub 37 de grade, apar frisoanele si are de suferit circulatia sangelui la maini si picioare. Practic, pielea capata o nuanta albastruie si scade ritmul inimii. In scurt timp ne pierdem cunostinta. Urmeaza coma si in final stopul cardiac.
Insa cum ajungem aici? Pierderea de caldura se produce prin piele. Ca sa se apere organismul incearca sa reduca irigarea cu sange.
Frigul reduce fluxul de sange din corp, deoarece vasele de sange se contracta. Acest lucru dauneaza functiilor vitale ale organismului. Rezultatul? Varful nasului devine rosu, nu ne mai simtitm degetele de la maini si picioare. Nu va speriati daca incepeti sa tremurati! Muschii se contracta brusc pentru a genera cat mai multa caldura in organism.
Contractarea vaselor de sange pare sa fie cea mai de folos unealta a corpului impotriva frigului insa are un puternic efect negativ. Sangele incepe sa circule in corp cu presiune mult mai mare doar ca bataile inimii incetinesc.
Cea mai greseala pe care o fac oamenii pe ger este sa bea alcool. Acesta dilata vasele de sange si impinge caldura spre piele. Practic apare o contradictie.
Daca gasiti un om inconstient pe strada in frig, atunci trebuie sa stiti ca organismul acestuia a trecut deja prin toate aceste faze.
Dupa ce ati sunat la 112, duceti victima intr-un spatiu calduros, indepartati-i hainele umede si incalziti-i intai partea centrala a corpului, apoi restul.