În urmă cu şase ani, Leo Iorga a primit un diagnostic crunt: cancer pulmonar. Au urmat mai multe operaţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare cu citostatice. La scurt timp după ce a învins boala nemiloasă, aceasta a recidivat, iar acum lupta lui pentru viaţă continuă cu multă credinţăşi speranţă în sufl et. Într-un interviu în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, artistul povesteşte cât de mult a contat suportul psihologic în tratamentul oncologic.
EVZ: Care a fost primul gând care v-a venit în minte în clipa în care medicul v-a dat cumplita veste?
Leo Iorga: În mod instinctiv, te simţi abandonat. Te afli în situaţia de a înțelege ce a strigat Iisus pe Cruce: „Eli Eli Lama Sabahtani?”- „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Nu ai reactie pe moment. Habar n-ai încotro s-o apuci, în cine poţi avea sau nu încredere. E probabil o stare de șoc, pe care abia mai târziu am realizat-o. Parcă e un coșmar din care abia aştepți să te trezești. Apoi au apărut, succesiv, proceduri medicale foarte concentrate în interval scurt de timp. Prima operaţie a fost una radicală, faptul ca m-am trezit viu din anestezie a fost o mare revelaţie. Dar, în tot acest timp, am simţit permanent că la fiecare pas sunt dus de mână de Dumnezeu.
- Care a fost sursa forţei şi a motivaţiei în toţi aceşti ani?
- A fost o mobilizare generală, ca să zic aşa. Sunt impresionat permanent de empatia oamenilor, la fiecare concert sau pe stradă. Acum mă consider produsul celor apropiaţi mie, fie familie, medici, prieteni, colegi, finanţatori ai tratamentelor mele. Sursa puterii este întotdeauna acolo, Sus! Dumnezeu lucrează prin oameni, însă. Scena, pe de alta parte, este locul în care ma regăsesc, mă refugiez şi uit de probleme.
- Cât de importantă este consilierea psihologică în procesul de vindecare? Cum v-au ajutat discuţiile cu terapeutul?
- Discuţiile cu doamna doctor Adina Moraru m-au făcut să înțeleg că aspectul spiritual este determinant în acceptarea bolii, apoi în tratarea acesteia, mergând până la nivelul unei asceze din acest punct de vedere. Rol hotărâtor în acest sens îl are pregătirea psihologului, chimia şi încrederea pe care o induce. Că, altfel, e plina piaţa de psihologi! De fapt, acum sunt pe deplin convins că factorii declanşatori ai acestei boli sunt şocurile emoţionale, indiferent de natura lor: frici, teama de moarte, frustări, stres.
- Cum a fost experienţa medicală din Cuba şi cât de diferită este abordarea lor faţă de medicina tradiţională?
- În Cuba am trăit o experienţă unică. Am ramas foarte impresionat de sumele alocate de Guvern pentru cercetare şi turism medical. Am fost în Centrul Medical „La Pradera” pentru imunoterapie, personalul de acolo se comportă cu amabilitatea specifică clinicilor private. Există acolo o mentalitate diferită de medicina europeană: combină alopatia cu holistica şi cu homeopatia, încercând astfel să trateze simultan şi cauza si efectele. În zona Americii Centrale, tradiţiile ancestrale se reflectă şi în tratamentele modern, iar medicamentele se administrează uneori în funcţie de tabloul astral, astfel încât să fie asimilate la momentul optim. Cuba este o ţară care în acest moment practică turismul medical pe scară larga. Citeste interviu complet pe Evz.ro...
