Leo Iorga, îngenuncheat din nou de Destin. El are nevoie de ajutor

Leo Iorga, fostul solist al celebrei formații Compact, are nevoie de o sumă importantă de bani, după ce cancerul pulmonar cu care se luptă de opt ani a recidivat.

"Acum o săptămână, a primit vestea recidivării tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plămân rămas.

În 2011, Leo a fost supus primei operații pentru extirparea unei tumori la plămân. Prima întrebare a lui Leo adresată medicului, după ce și-a revenit din anestezie, a fost «Când pot să cânt?». Și după șase luni a urcat pe scenă. Dar boală a recidivat, au apărut metastaze-la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân.

 

A trecut prin multe intervenții chirurgicale și le-a suportat cu încredere și curaj. A suportat stările chinuitoare date de chimioterapie, a încercat și varianta vaccinului cubanez, a făcut și imunoterapie.

Dar nimic din toate astea nu l-a ținut departe de scenă și de publicul care îl iubește. Poate că dragostea oamenilor (familie și fani) i-a dat forță de a merge mai departe și de a încerca pe propriul corp orice. Pentru că Leo vrea să cânte, el trăiește pentru și prin muzică: «Cât mă va ține Dumnezeu pe pământ vreau să cânt», spunea când nu era la tratament. Leo a fost mereu alături de cei care îl iubesc, adică pe scenă, în față publicului, oriunde în țară cu medicamentele după el.

Nimic nu ar fi fost posibil fără ajutorul vostru, al prietenilor, al fanilor, al oamenilor de bine, al rugăciunilor și gândurilor bune și nu în ultimul rând al sprijinului financiar primit. Acum ne aflăm într-un alt impas, deoarece metastazele de la unicul plămân au crescut considerabil, terapia recomandată de medicii din țară și din străinătate, presupune o intervenție specială Cyberknife, stereotaxie și alte proceduri.

În România nu există Cyberknife, însă o clinică din Hamburg a acceptat cazul. Durata tratamentului este de aproximativ o lună la Centrul de Tratament Oncologic Hamburg (Strahlenzentrum Hamburg)", a anunțat familia artistului.

 

Donațiile se pot face și în conturile deschise pe numele lui Leo:

Iorga Leonard – BCR

CONT RON: RO98 RNCB 0318 0006 7289 0001
CONT EUR: RO06 RNCB 0064 0006 7289 0001
cod swift: RNCBROBU

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...