VIDEO - Apelul cutremurător al unui copil de 5 ani: "Vă rog frumos, ajutați-mă să mă fac bine, să-mi treacă bubuța de la cap!"

Cum ne vom raporta în momentul de față când stăm liniștiți pe rețelele de socializare și ne apare în cronologie povestea micuțului Eduard Ilie Loghin?

De obicei noi spunem: "să ne îngrijim ca bolnavii să fie mai întâi ajutaţi omeneşte, iar în ceea ce nu vor putea fi ajutaţi omeneşte, îi va ajuta Dumnezeu". Dar nu trebuie să uităm că, pentru ca oamenii care suferă de o boală gravă să fie ajutaţi omeneşte, trec printr-o mare suferinţă, printr-o adevărată mucenicie. Trebuie să facă o mulţime de consultaţii, operaţii, transfuzii, chimioterapii, radioterapii. Înţepături pentru transfuzii, înţepături pentru perfuzii… Să i se găurească venele, să-i bage hrană pe nas, să nu poată dormi… Iar toate acestea pentru ca să se facă ceea ce este omeneşte. Ai înţeles? Nu este ceva simplu ca, de pildă, o rană care a adunat puroi şi trebuie spartă ca să iasă puroiul, după care se tămăduieşte. Ci aici toate acestea sunt o întreagă procedură. De aceea nu trebuie să stăm liniştiţi şi să spunem: "Este în regulă, bolnavul acesta a ajuns pe mâinile unor medici buni", ci să avem în vedere că, pentru a fi ajutat medical, bolnavul trebuie să treacă printr-o întreagă suferinţă, iar noi să ne rugăm cu durere pentru el, ca să-i dea Hristos răbdare, spunea Sfântul Paisie Aghioritul în desele sale convorbiri cu oamenii.

Oare noi cum ne raportăm la suferința celui de lângă noi? Cum ne vom raporta în momentul de față când stăm liniștiți pe rețelele de socializare și ne apare în cronologie povestea micuțului Eduard Ilie Loghin? Unii dintre noi vom trece nepăsători, iar alți vom acționa după putere cu o donație fie ea cât de mică sau măcăr cu o distribuire plecând cu gândul că un prieten din listă va dona. Dar poate unii dintre noi vom judeca fără a ști prin ce trece familia Loghin.

Cât de simplu este să ne debarasăm de bolnav, ducându-l la un spital şi lăsându-l pe mâinile medicilor… Dar ar trebui să ne dăm seama că în spital îi este şi mai greu, pentru că este lipsit de dragostea familiei. Acolo este tratat ca un obiect, ca un produs fabricat pe bandă rulantă. Dacă îl tratăm cu indiferenţă, s-ar putea ca ajutorul medicilor să fie fără efect.

Loghin Eduard Ilie sau Edy cum le place parintilor Ilie si Ana să-i spună micuțului, s-a născut într-o zi călduroasa de mai 27 a anului 2014. Viața micuțului și a familiei a decurs normal până la vârsta de 3 ani cand i-a aparut în jurul urechi drepte o umflătură care dădea semne ca ar fi un oreion, o boală specifică majoritatii copiilor. A mers cu el la urgență la Botoșani, iar în urma consultului a fost trimis de urgență la Spitalul Sfînta Maria din Iași. Acolo, în urma investigațiilor, i s-a dat diagnosticul crunt: Copilul dumneavoastră are CANCER. (Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe). În momentul acela a cazut cerul peste familie. Nimeni nu se aștepta ca micuțul Edy să treacă prin așa ceva. A urmat ulterior nenumărate ședinte de chimioterapie ajungând în doar 1 an si 7 luni la 16 ședinte de chimioterapie. Însă familia nu s-a dat bătută și a mers mai departe să caute o a doua opinie medicală și la binecunoscutul medic Ceyhun Bozkurt de la Medical Park din Turcia. 

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, Eduard a început deja investigatiile, este internat împreună cu tatăl său în clinica Medical Park din Istanbul.

Este nevoie în continuare de suportul tuturor pentru a-l ajuta pe Edi să câștige lupta dură pe care o are de dus! Nu uitați povestea lui, nu uitați cât de mic și inocent este…

Mai multe detalii despre donatii AICI

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie  (Loghin) al copilului pentru care faceți donatia!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zi neagră pentru muzica românească: Marius Bațu și Gabriel Cotabiță s-au stins din viață! (Foto, Video)

astăzi, 13:03

Ne-a părăsit Marius Bațu! Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Nicu Alifantis a transmis un mes...

Ieșenii îi laudă pe botoșăneni, dar speră la o victorie în derby-ul Moldovei: ”Vor fi orgolii mari!”

astăzi, 12:45

Politehnica Iași va întâlni luni, la Botoșani, formația locală FC, într-o partidă din etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal. Ieșenii și-au prezentat punctul de vedere legat de me...

Valeriu Iftime: ”Sper că cei de la PSD o să vadă și vor lua aminte!” (Video)

astăzi, 11:34

Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, vorbește din nou despre barajul de la Vârfu Câmpului, care va fi declarat proiect major de importanță națională: &rdq...