Caz revoltător: Un tânăr din Botoșani, cu arsuri grave, a fost refuzat de marile spitale din țară!

Situaţie revoltătoare la nouă ani de la tragedia de la Colectiv. Un pacient cu arsuri severe este refuzat de marile spitale din România, pe motiv că nu au locuri pentru marii arşi.

Caz revoltător: Un tânăr din Botoșani, cu arsuri grave, a fost refuzat de marile spitale din țară!

   Foto: DigiFM

Tânărul a ajuns în stare critică după un accident casnic, în urma căruia a suferit arsuri pe 60% din suprafaţa corpului. În prezent, el este la Spitalul Județean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, unde nu îi pot fi oferite toate îngrijirile de care ar avea nevoie.

Tânărul de 26 de ani, în timp ce încerca să alimenteze o drujbă cu un amestec de benzină și ulei, a aruncat o țigară nestinsă complet lângă el. A scăpat recipientul cu benzină, iar lichidul s-a aprins imediat.

 

Tânărul a reușit să-și stingă hainele în flăcări, însă s-a ales cu arsuri de gradul II și III pe zona toracelui posterior, nivelul membrelor superioare și inferioare. El a apelat serviciul de urgență 112, iar la fața locului au intervenit echipaje medicale, care l-au stabilizat și l-au transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.

România dispune de 34 de paturi pentru marii arși

Potrivit protocolului Ministerului Sănătății, pacienții cu arsuri severe ar trebui transferați în centre specializate pentru marii arși, scrie Antena3 CNN.

Cu toate acestea, din cauza lipsei locurilor disponibile, medicii nu au reușit să găsească un pat liber în spitalele din țară, iar tânărul a rămas sub supravegherea secțiunii de chirurgie plastică și reconstructivă din Botoșani.

Deși autoritățile au promis încă din 2014 deschiderea unor centre specializate pentru mari arși în București, Timișoara și Târgu Mureș, niciunul dintre acestea nu este funcțional.

În prezent, România dispune de 34 de paturi pentru marii arși, răspândite între câteva spitale din București, Iași și Timișoara.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...