Boala Parkinson afectează cam 1% din populația mondială, ceea ce reprezintă o prezență destul de însemnată ca patologie. Medicii din Botoșani susțin că, în 2024, au fost consultați în cadrul Ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani un număr de 411 pacienți cu boala Parkinson. Aceștia fie au fost trimiși de medicul de familie cu suspiciune, fie s-au prezentat pentru controlul de rutină.
Cristina Luchian, medic specialist neurologie în cadrul Secției de Neurologie de la „Mavromati”, susține că boala începe să se manifeste între 40 – 60 de ani, dar cu preponderență în decada 60. Cu toate că tehnologia și știința au evoluat impresionant de-a lungul timpului, specialiștii arată că, totuși, pentru această boală nu se cunoaște cauza.
„Au venit fie trimiși de medicul de familie cu suspiciune înaltă de această boală și noi să confirmăm sau să infirmăm, ori sunt pacienții aflați în rulaj și vin constant la controale. Medicina, știința și tehnologia au luat un avânt impresionant în timp. Cu toate acestea, încă nu se știe exact ce anume cauzează boala Parkinson”, a declarat dr. Cristina Luchian, medic specialist neurologie în cadrul Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Mai mult decât atât, această boală nu are leac, ci poate fi ținută doar sub control cu medicamente sau diferite terapii de ultimă generație.
De aceea, spune medicul, pacienții mereu întreabă: „Mă mai fac bine?”. Răspunsul este, din păcate, nu.
„Noi încă nu putem asigura un tratament curativ de vindecare. Asta este cea mai frecventă întrebare a pacienților. Mă mai fac bine? Din păcate, răspunsul este nu. Dar, dispunem de un arsenal medicamentos și terapeutic vast care ne ajută să le controloăm simptomele cele mai supărătoare”, a precizat medicul Cristina Luchian.
Printre simptomele cele mai supărătoare cu care se confruntă pacienții se numără rigiditatea, care afectează în special calitatea vieții. Adică, pacienții, de multe ori, au nevoie de supraveghere și sprijin din partea apropiaților, deoarece nu se pot descurca singuri.
„Facem referire la acea rigiditate. Pacientul nu se mai mișcă bine și nu știm de ce. Prin arsenalul terapeutic încercăm să le ușurăm simptomele și să ameliorăm calitatea vieții. Totuși, pentru că nu există boli, ci bolnavi, fiecare pacient evoluează în felul lui ca boală. Unii pot rămâne ani de zile constant pe o schemă de tratament cu mici ajustări, alții pot să se degradeze destul de repede și să ajungă la scheme de tratament stufoase, la mai multe clase de medicamente, care prin cumulul lor ajută pacientul, dar îl supune la un risc de efecte adverse și care nu mai reușește să îi controleze simptomatologia. Deseori, pacienții înțepenesc, nu mai reușesc să se dea jos din pat, cad, și scade calitatea vieții lor, dar și a aparținătorilor lor”, a concretizat medicul botoșănean.
În prezent, nu există teste de sânge sau de laborator pentru diagnosticarea cazurilor de boală Parkinson nongenetică. Diagnosticul se bazează pe istoricul medical al pacientului, pe o investigație neurologică ce poate include o tomografie computerizată. Îmbunătățirea condiției pacientului, după inițierea tratamentului, este un alt semn important al bolii Parkinson.