Aparatură cumpărată la Spitalul Judeţean din economii

Spitalul Judeţean Mavromati va achiziţiona, până la finele acestui an, aparatură cu care vor fi dotate mai multe secţii din cadrul unităţii.

Corneliu Mihai, managerul unităţii spitaliceşti, susţine că aceste achiziţii sunt posibile ca urmare a economiilor care s-au făcut la investiţii, în urma licitaţiilor organizate preţurile de achiziţie fiind mai mici decât cele estimate.

Suma totală economisită se ridică la 416.000 lei.

Va fi achiziţionată  o lampă scialitică şi un sistem automat de producere a apei deionizate pentru Maternitate, un rinolaringofibroscop pentru Secţia ORL şi o platformă electro-chirurgicală cu funcţie de rezecţie pentru Secţia Urologie.

“Am trimis spre aprobare la Consiliul Judeţean ca din economiile făcute la investiţii până în prezent, urmare a achiziţiilor efectuate în 2017 să achiziţionăm aparatură”, a declarat managerul Spitalului Mavromati.

 

 

Spune-ne opinia ta