Anchetă la Maternitatea Botoșani după ce un copil s-a născut mort. A fost sesizată și Poliția

O anchetă va fi declanșată la Maternitatea Botoșani după ce un copil s-a născut mort, cazul fiind și în atenția Poliției. 

Conducerea Spitalului Județean Mavromati Botoșani va dispune efectuarea unei anchete la Secția de Obstetrică și Ginecologie, după ce un copil s-a născut mort. În acest caz au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, fiind așteptate concluziile medicilor legiști, după efectuarea necropsiei.

"Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul spitalului și-a declinat competența, cazul a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală. Nu am primit încă niciun rezultat al autopsiei. În momentul în care Anatomia Patologică și-a declinat competența procedura presupune anunțarea Poliției. Urmează să fie demarată o anchetă și în cadrul spitalului pentru investigarea acestui deces", a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Mavromati.

 

Marți seară, tatăl pruncului care s-a născut mort a venit la morgă pentru a lua acasă trupul neînsuflețit. Mama a mai rămas internată în spital, pentru tratament.

Mama, în vârstă de 18 ani, a ajuns duminică dimineața la Maternitate, după ce a acuzat dureri, fiind o sarcină la termen. Aceasta a născut câteva ore mai târziu o fetiță moartă. Tânăra susține că pruncul trăia când a ajuns la spital, în timp ce medicii au spus că bebelușul era mort când mama a fost internată.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...