"Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate", a afirmat ministrul la un post de televiziune.
Întrebată dacă ar putea apărea modificări la proiectul legii salarizării unitare, în condiţiile în care sindicaliştii şi-ar dori anumite schimbări, Olguţa Vasilescu a spus că Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea să modifice proiectul. "Noi nu vrem să fie niciun fel de modificări, sigur că suntem deschişi la orice dezbatere cu sindicatele. Pe mine m-a distrat un pic faptul că au început să atace o lege pe care nici măcar nu au văzut-o până acum. Suntem deschişi tuturor discuţiilor şi eu sunt convinsă că pentru cei cu salariile mici, veştile vor fi foarte bune", a răspuns ea.
De asemenea, întrebată când va ajunge în Parlament legea salarizării unitare, Vasilescu a susţinut că nu poate da un termen fix, deoarece trebuie să aibă loc o serie de discuţii cu sindicaliştii. "Nu pot să vă dau o dată concretă, pentru că trebuie să avem mai întâi discuţii cu sindicatele, dar, cel mai clar, este termenul pe care îl avem şi în programul de guvernare, că va trebui să fie adoptată până la data de 1 iulie anul acesta", a completat vicepreşedintele PSD.
Chestionată în continuare cu cât se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizării, Olguţa Vasilescu a spus că „sunt mai multe praguri”. "Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari", a adăugat ministrul.
În ceea ce priveşte pensiile, citiţi mai departe pe News.Ro
Vasilescu, despre legea salarizării: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează; după acest prag va fi o creştere cu 45%
Sunday, 5 March 2017 PoliticăMinistrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.33 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici