Valeriu Iftime „băgat în ședință” cu echipa PNL Botoșani: „O ocazie excelentă nu doar de a schimba opinii...”

Valeriu Iftime și-a anunțat și candidatura pentru președinția Consiliului Județean din Botoșani din partea PNL.

Sâmbătă, liberalii botoșăneni l-au băgat în ședință pe Valeriu Iftime, președintele interimar al formațiunii politice.

Antreprenorul botoșănean a venit și cu un feedback pe pagina sa de socializare la finalul ședinței.

Redăm mai jos mesajul lui Valeriu Iftime.

„Astăzi am avut o întâlnire extrem de productivă cu echipa PNL Botoșani, o ocazie excelentă nu doar de a schimba opinii și a identifica principalele obiective pentru perioada următoare, ci și pentru a vedea cum putem să valorificăm potențialul fiecăruia în parte în alegerile care urmează.

 

Am reușit să bifăm teme importante la momentul actual, am vorbit despre cum am putea contribui pentru dezvoltarea județului, o temă care nu va ieși niciodată de pe ordinea de zi, despre problemele cu care se confruntă botoșănenii, soluțiile cu care am putea veni și despre cât de important este să strângem rândurile toți cei care credem în valorile liberale. De asemenea, am adus în discuție și evenimentele pe care urmează să le desfășurăm, dar și componența noului BPJ.

Nu va fi un drum ușor. Ne așteaptă un rând de alegeri complicate, dar am încredere că prin unitate și perseverență ne putem atinge scopul. Întotdeauna m-am considerat un om deschis către colaborare și dialog și cu siguranță nu mă voi abate de la acest principiu nici în perioada următoare, pentru că acesta este doar începutul! Întâlnirile cu echipa vor fi din ce în ce mai dese, vom rămâne la fel de uniți într-un singur scop și vom continua să ne dedicăm și să punem interesele botoșănenilor pe primul loc!”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...