Reacția lui Cătălin Flutur după „exodul” unor liberali la PSD. „Toate vin pe un fond care a generat de mai bine de 10 ani animozități și tensiuni”

După venirea în Partidul Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani a lui Valeriu Iftime și preluarea funcției de președinte PNL în locul lui Costel Șoptică, mai mulți membri ai partidului au plecat la PSD.

La scurt timp după acest „exod”, fostul primar al municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, și-a exprimat în spațiul public punctul de vedere despre această situație.

Redăm mai jos mesajul liberalului botoșănean.

„Dragi prieteni,

Au  trecut  două  zile  de  când  a  avut  loc  așa-zisul  „exod”  liberal, după  cum  exagerat  a  fost etichetat și indus în opinia publică momentul respectiv, pentru care anumite persoane și-au dat  o  mare  silință  să-l  pregătească (cu adevărat mare, de această dată), făcând în presa locală din țânțar armăsar, umflând realitatea și dezinformând alegătorii, atât pe cei PNL, cât și pe cei PSD.  Vă  rog  să-mi  permiteți  ca,  în  această  privință,  să-mi  exprim  și  eu  punctul  de  vedere.  Mai întâi, admit că este o pierdere pentru PNL.

De dragul adevărului, trebuie să precizez însă că cei  13  primari  prezentați  în  comunicatul  de  presă  ca  demisionari  din PNL  –  ce  număr  (!), probabil a fost ales involuntar, sub imboldul unui instinct al ghinionului  – sunt de fapt doar 8, ceilalți 5 fiind racolați de către PSD  de  la  alte partide, aspect  asupra  căruia  voi reveni  la momentul  potrivit.  Până  atunci,  să  ne  întrebăm,  pentru  că  bunul  simț  o  dictează:  este această pierdere cumva calitativă sau mai degrabă cantitativă? Sigur că nu e puțin să plece din partid nici 8 membri de rând, orice om contează. Dar să privim mai atent la cei care ne-au părăsit și să vedem că, în fapt, PNL scapă de un fel de lest, iar odată debarasat de acesta, actul  de  mică  sau  mare trădare  de  care pomenim  va  ajuta  de  fapt  partidul  să  avanseze  în noul său proiect politic și administrativ.  Am  observat  cu  atenție  această  manevră  și  am  încercat  să  percep  nota  dramotecei consumate. 

În  primul  rând  -  ca  membru  PNL  regret  că  am  avut  parte  de  acest  gen  de  manifestare  în interior, dar toate vin pe un fond care a generat de mai bine de 10 ani animozități și tensiuni (voi  reveni  mai  detaliat  cu  altă  ocazie).  Psihologiile  acestor  „disidenți”,  cum  poate  le-ar plăcea să le spunem, sunt formate în timp îndelungat și bine sedimentate; într-atât, încât le-a devenit mod de viață. Iar partidul spre care i-a mânat liderul lor informal (dl. Gireadă) îi va trata ca atare, cu o permanentă stigmatizare, nefiind niciodată asimilați cu adevărat de către PSD  în  viitor,  mai  ales  în  acest  scurt  răstimp  electoral.  Va  să  zică,  nu  știu  care  ar  putea  fi atmosfera politică la care ei visează prin acest „salt” ideologic de la dreapta la stânga, pentru că sunt cunoscuți ca niște cai breji prin tot mediul politic din Botoșani; drept consecință, vor fi marginalizați, cel mai probabil, și o vor resimți din plin. 

În  al doilea rând  -  ca  și  candidat  PNL  la  Primărie,  nu  pot  uita  cum  în  anul 2020,  fix  acești oameni  au  făcut  joc  dublu  sau  au  dat  dovadă  de  noncombat,  sabotându-și  propriul  scop politic – câștigarea alegerilor. Așadar, da, regretul asupra pierderii cantității este acoperit de bucuria  debarasării  de  niște  oameni  duplicitari  și  cu  tare  caracteriale.  Mai  degrabă,  noi, liberalii  autentici,  dar  și  simpatizanții  noștri,  trebuie  să  le  mulțumim  că  au  plecat  -  ne-au făcut  tuturor  un  mare serviciu!  Suntem  în  etape pregătitoare  pentru campania  electorală, este multă treabă de făcut, este necesar să facem această treabă împreună, iar cu o echipă care ar fi avut astfel de membri, nu am fi ajuns prea departe.

În al treilea rând – ca botoșănean, nu mică mi-a fost mirarea să aud argumente ale părăsirii partidului care ne trimit la un limbaj aproape trivial, și nu din gura oricui, ci din partea unui om care a ocupat a doua poziție în partid, până nu demult. Șuturile date în „pardon” nu fac subiect de comunicare publică (este lipsă de respect față de oameni, acest tip de discurs fiind cel mult unul de maidan) și nu pot servi ca motive pentru decizii politice, chiar și reale de-ar fi fost (cred că de un șut mai dur decât cel pe care și l-a autoadministrat domnia sa, mai rar ar fi avut parte). 

În încheiere – ca simplu cetățean al județului nostru drag și binecuvântat, mă întreb dacă la nivel politic și administrativ PNL Botoșani a avut vreodată în istoria sa recentă un moment mai prielnic, cu un lider mai potrivit decât este actualul președinte, Valeriu Iftime. Așa încât, dacă  ar  fi  să  dau  titlu  acestui  mic  articol,  unul  mai  potrivit  decât  „Început  de  Primăvară Liberală Botășăneană”, nu aș  putea găsi.  Pentru că, dincolo de calendarul vestitor de înnoire, stau tocmai aceste ultime evenimente petrecute în organizația noastră județeană - după cum oricine poate vedea, ele dovedesc că PNL Botoșani a intrat într-o fază de primenire, cu avântul și forța pe care Bunul Dumnezeu și mama-natură le angajează în acest minunat anotimp, care tocmai începe astăzi. Vă doresc tuturor O primăvară spornică și să auzim numai de bine!

Al vostru, Cătălin Flutur”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!

astăzi, 19:48

Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...

Avarie la o conductă: Locuitorii de pe mai multe străzi din municipiu rămân fără apă!

astăzi, 19:32

În acest timp, sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii ce locuiesc pe străzile: Hatman Arbore, Panduri, Popăuți, Stegari, Progresului, Aleea Luizoaia, Aleea Dimitrie Cantemir, Alee...

Proiect de suflet inițiat de patru eleve ale unui prestigios colegiu din Botoșani: „Puterea stă în voi!” (foto)

astăzi, 19:16

Ziua de 25 noiembrie are o semnificație aparte, începând cu anul 2000, când a devenit ZIUA  INTERNATIONALĂ PENTRU  ELIMINAREA VIOLENTEI  IMPOTRIVA FEMEILOR.&nbs...