Valeriu Iftime, atac la un primar din Botoșani: ”Era PSD-ist vopsit în liberal de 30 de ani!”

Noul președinte al PNL Botoșani crede că toți cei care și-au anunțat plecarea din partid fac doar ”un joc și o luptă de imagine” și că aceștia regretă schimbarea.

Valeriu Iftime, atac la un primar din Botoșani: ”Era PSD-ist vopsit în liberal de 30 de ani!”

 Valeriu Iftime  

În hemoragie de viceprimari, primari și încredere, PNL Botoșani și-a schimbat integral structura de conducere. Conducerea filialei a fost preluată de Valeriu Iftime, afacerist local, cunoscut la nivel național pentru că este finanțatorul principal, de ani de zile, al echipei locale de fotbal, FC Botoșani, care joacă în Liga 1 din România.

Doar că, la prima strigare, măsura a întors o parte dintre primari împotriva partidului, aceștia reclamând faptul că a fost pus șef cineva fără istoric în partid. Unii dintre ei au spus la rândul lor că vor pleca din PNL către PSD la următoarele alegeri. Valeriu Iftime a declarat însă, pentru Libertatea, că situația în partid pare că s-a stabilizat în momentul de față și că nu vor mai fi plecări.

Iar în lunile rămase până la alegeri, crede el, o parte dintre primarii liberali care au anunțat că vor pleca la PSD se vor întoarce înapoi la partidul care i-a susținut ani de zile.

Atac la Verginel Gireadă!

Iar după cei plecați definitiv, Valeriu Iftime spune că nu plânge: „Unul din ei, mă refer la cel de la comuna Mihai Eminescu, era PSD-ist vopsit în liberal de 30 de ani”.

„Este momentan un joc și o luptă de imagine. Ei nu pot pleca din partid, că își pierd mandatul. Eu cred că toți, mai puțin unul sau doi, regretă schimbarea asta. Cred că voiau să tragă un semnal de alarmă că e nevoie de o schimbare la nivelul organizației județene, la nivel de PNL, și ea s-a produs. Eu zic că nu sunt plecați definitiv, e doar un anunț, mai avem trei luni până la campanie și până la alegeri. Sigur că mă îngrijorează că lumea pleacă, sper să nu mai plece, dar cred că lucrurile sunt stabilizate. E adevărat că avem o coaliție la nivel național și nu e încurajată migrarea de la un partid la altul”, a declarat Valeriu Iftime pentru Libertatea.

Iftime mizează și pe fidelitatea doctrinară a alegătorilor În același timp, noul președinte al PNL Botoșani recunoaște că primarii se duc „după ciolanul gros”.

Acesta dă ca exemplu Ardealul, unde, spune el, lumea pleacă către liberali, în timp ce în Moldova „se duc buluc la PSD”.

”Nici acolo nu sunt câini cu colaci în coadă!”

Dar Iftime spune că nu înțelege și nu crede posibil că oameni care au fost zeci de ani liberali pot să schimbe macazul complet peste noapte.

„Sunt mulți care nu cred că vor face asta până la urmă, cred că nici nu dorm bine noaptea: au fost 30 de ani liberali și de mâine, gata, hop, sunt PSD-ist. Nici acolo nu sunt câini cu colaci în coadă, între noi fie vorba. Sigur că la țară contează omul la nivel de primar, dar și doctrina îi încurajează pe oameni. Vorbesc ani de zile în casă că sunt liberal, sunt de dreapta, și acum că primarul a schimbat partidul, gata, devin și eu de stânga? Nu cred că merg lucrurile așa”, a completat Valeriu Iftime.

Surse din PNL Botoșani au explicat pentru Libertatea că una dintre mizele aducerii lui Iftime este găsirea unui contracandidat puternic pentru Doina Federovici la șefia Consiliului Județean. De aceea și miza mandatului său este stabilizarea situației, oprirea primarilor care au plecat și întoarcerea celor care mai pot fi întorși din drum.

Patronul FC Botoșani a și spus, pentru sursa citată, că între cei care au plecat sunt „câțiva primari cu caracter, care au spus că pleacă la furie” și care vor fi bucuroși că în echipa nouă a PNL Botoșani „nu îi trântește nimeni din partid”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Angajatorii din domeniul transportului rutier, verificați de ITM Botoșani: Ce nereguli au descoperit inspectorii!

astăzi, 19:30

Campania de verificare s-a desfășurat în perioada 14.11 – 22.11.2024. In cadrul acestei campanii s-a urmărit verificarea angajatorilor care desfășoară activitate în domeniul...

O conductă avariată lasă fără apă la robinete locuitorii de pe două străzi din Botoșani!

astăzi, 18:48

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă din OL cu diametrul de 200 mm, de pe strada Curcubeului (Școala Gimnazială nr.13) din municipiul Botoșani, echipele S.C. No...

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie: „Credem în seriozitate și rezultate. Pentru România și pentru Partidul Național Liberal!”

astăzi, 18:40

„Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, ...