USR cere, din nou, demisia lui Rafila, ”ministrul care taie salariile medicilor dar greșește până și ordinele pe singurul domeniu în care ar trebui să priceapă ceva”

După șapte zile în care medicii și farmaciștii au încercat să lămurească ce a vrut să scrie ministrul Sănătății în ordinul privind condițiile în care se pot elibera antibiotice fără rețetă, Alexandru Rafila a ieșit să spună că a greșit „decretul”. USR solicită premierului Ciolacu să nu mai țină la conducerea Ministerului Sănătății un ministru care și-a dovedit de prea multe ori incompetența și dezinteresul în ceea ce privește finanțarea Sănătății, buna funcționare a spitalelor și, în final, șansa la viață a pacienților.

 

„Ce se întâmplă cu o idee bună în mâinile unui incompetent cu fumuri? Se alege praful. După 7 zile de haos, Rafila a ieșit ieri și a spus că a greșit «decretul». Fiul șefului Securității din Arad, Rafila e obișnuit cu limbajul de pe vremea lui Ceaușescu. Ai greșit epoca, Rafila, și România este blestemată să aibă la Ministerul Sănătății nu doar pe cel mai leneș ministru al Sănătății din istorie, ci și pe cel mai incompetent! Cum a ajuns Rafila profesor în microbiologie, dacă a greșit un ordin care privea, pur teoretic, singurul domeniu unde ar trebui să priceapă ceva? Și cine poate emite un «decret» să scăpăm de Rafila?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Înainte de publicarea ordinului de ministru ce avea să fie modificat după doar câteva zile, Alexandru Rafila a avut o singură consultare cu reprezentanții farmaciștilor și practicienilor, dar nu a ținut cont de solicitările și sugestiile acestora.

În plus, ministerul condus de Rafila a întârziat în a lua măsuri ferme împotriva antibiorezistenței și a abuzului de antibiotic, în condițiile în care România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene.

„Bacteriile multirezistente, infecțiile de care oamenii mor în spitale sunt și consecința utilizării fără discernământ a antibioticelor. Sunt și medici care prescriu «de siguranță», sunt și pacienți convinși că pentru orice răceală trebuie antibiotic. Rolul autorității medicale, al Ministerului, este de a interveni eficient și credibil, nu cu bâlbe și erori materiale. Sunt multe alte lucruri de făcut pentru limitarea antibiorezistenței și a infecțiilor asociate actului medical. Mult prea multe pentru un ministru care parcă a abandonat totul: spitale, vaccinare, investiții, finanțare”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.

(Comunicat USR Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Cod Portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 15:17

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod portocaliu de vânt pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 18:00. Sunt vizate localitățile: Albești, Trușești, Ște...

Dezastru pe strada Nicolae Iorga: Copac smuls de vântul puternic și căzut peste o mașină!

astăzi, 14:31

Primele efecte ale Codului Galben de vânt puternic pentru județul Botoșani au apărut. Un copac a fost smuls și a căzut peste o mașină pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Botoșan...

„Confesiuni Cromatice” la Galeria de Artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani!

astăzi, 14:18

Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani anunță că, marți, va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Confesiuni Cromatice”, semnată de artistul Radu Bercea. ...

-->