Senatorul Cristian Achiței: „Investițiile pentru dezvoltarea Botoșaniului, criteriul esențial pentru susținerea noului guvern”

Am votat astăzi pentru instalarea noului guvern al României, condus de prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă. Am considerat că este un vot necesar în acest moment pentru revenirea la normalitate, adică la o guvernare stabilă, asigurată de un executiv cu atribuții depline. Criza sanitară provocată de Covid 19, cea energetică, gestionarea problemelor specifice sezonului rece, ca și nevoia adoptării bugetului de stat pentru anul 2022 impun responsabilitate și stabilitate pe scena politică. Sunt doar câteva dintre motivele pentru care, în calitate de senator de Botoșani, am susținut prin votul meu instalarea la Palatul Victoria a noului guvern.

 

Așa cum bine știți, principala mea preocupare în calitate de reprezentant al botoșănenilor în Parlamentul României a fost și rămâne promovarea investițiilor. Am contribuit din plin, prin întreaga mea activitate, la proiectele majore de investiții care se derulează în prezent în județul nostru. Sunt strâns legat și implicat 100% în modernizarea infrastructurii rutiere botoșănene, fie că vorbim de cei peste 100 de kilometri ai Drumului Strategic sau de drumurile naționale DN 28B Botoșani-Tg. Frumos și DN 29D Botoșani-Ștefănești. 

Practic, îmi onorez promisiunile din campania electorală și sunt mândru să pot spune că LUCRĂM PESTE TOT! Toate aceste proiecte sunt vitale pentru dezvoltarea economică și pentru nivelul de trai al botoșănenilor. În acest an ele au progresat semnificativ, într-un ritm fără precedent în ultimele trei decenii. Mă voi asigura prin toate pârghiile pe care le am la dispoziție în calitate de senator că implementarea lor va continua în ritm accelerat și de acum încolo.

Convingerea mea a fost și rămâne aceea că județul Botoșani are o nevoie imperioasă de dezvoltare prin investiții consistente. Mi-am subordonat întreaga activitate politică acestui deziderat: INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI. Includ aici, pe lângă infrastructura rutieră, și proiectele de care urmează să beneficieze comunitățile locale din tot județul Botoșani în cadrul ambițiosului program național de dezvoltare Anghel Saligny, promovat de Partidul Național Liberal în ciuda piedicilor politicianiste ale USR, care au dus la destrămarea fostei coaliții de guvernare.

IUBESC JUDEȚUL BOTOȘANI și de aceea voi continua să acționez în sprijinul acțiunilor și soluțiilor politice care asigură continuarea și multiplicarea proiectelor de investiții. Din punctul meu de vedere, un guvern sau o administrație locală care pun accentul pe dezvoltarea prin investiții își demonstrează eficiența, răspunzând nevoilor cetățenilor. De aceea, salut depășirea perioadei de instabilitate politică prin instalarea unui nou guvern, bazat pe o majoritate solidă în parlament, care are un program de guvernare cu elemente liberale extrem de importante, inclusiv alocarea unui procent semnificativ din PIB, de 7%, pentru investiții și dezvoltare.

Știu că așteptările tuturor românilor responsabili de la acest nou guvern condus de PNL sunt mari. Vă asigur că eu însumi am așteptări foarte mari și că suportul politic pe care îl voi acorda noului executiv în calitate de senator este strâns legat de susținerea acestuia pentru continuarea programului de investiții importante pentru Botoșani și pentru toți botoșănenii.

(Comunicat de presă emis de senatorul PNL Cristian Achiței)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...