PSD Botoșani: Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici (foto)

Oamenii sunt sufletul comunității noastre, iar grija pentru ei a fost și va fi mereu pe primul loc pentru echipa PSD Botoșani.

„În ultimii ani, am reușit să transformăm visul într-o realitate: suntem județul în care niciun copil nu mai este nevoit să trăiască în orfelinate. Și nu ne-am oprit aici! Am investit în seniorii noștri, în acei oameni care ne-au construit prezentul pe care-l trăim și în persoanele cu dizabilități. Le-am oferit nu doar locuințe protejate, ci și servicii sociale de cea mai înaltă calitate”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

 

În mandatul de președinte al Consiliului Județean Botoșani al Doinei Federovici în perioada 2020-2024 s-au realizat cele mai multe investiții și s-au demarat proiecte importante în domeniul social:

- Construirea căsuțelor de tip familial „Hansel” și „Gretel” Trușești;

- Construirea Centrului de zi „Sfântul Nicolae” Trușești;

- Înființarea noului Centru de îngrijire și asistență socială Botoșani;

- Construirea Centrului de tranzit pentru copiii care au ajuns la vârsta în care trebuie să părăsească sistemul de protecție al statului;

- Construirea căsuțelor de tip familial „Cuore” și „Dumbrava Minunată” Pomârla;

- Construirea locuințelor protejate „Iris” și „Phoenix” pentru persoane adulte cu dizabilități;

- Construirea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități;

- Modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Mihăileni;

- Modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Ștefănești;

- Modernizarea ambulatoriului de recuperare neuromotorie din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului;

- Dotarea complexelor de apartamente și a centrelor DGASPC cu mobilier, aparatură electronică și electrocasnice;

- Proiect de construire a unui corp nou la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești;

- Proiect de modernizare a Unității de Asistență Medico-Socială „Elena Popovici” Flămânzi.

„Suntem oamenii faptelor bune, iar fiecare investiție realizată vorbește despre angajamentul nostru față de comunitate și față de cei care au nevoie de noi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!  Pe 1 decembrie, vă invităm să ne susțineți în alegerile parlamentare. Votați pentru continuitatea acestor investiții și pentru un viitor mai bun pentru toți. Voi continua să fiu un susținător puternic al sistemului de asistență socială din postura de senator, așa cum am fost și primele două mandate. Votați candidații PSD, poziția 3 pe buletinul de vot! Împreună, suntem mai puternici și mai uniți!”, a conchis Doina Federovici.

Raportul de activitate al Doine Federovici ca președinte al Consiliului Județean  pentru perioada 2020-2024 se poate consulta pe pagina www.psdbotosani.ro.

(Comunicat de presă CMF11240017- PSD Botoșani)










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MOBEX-26: Rezerviștii din Botoșani au ajuns la Bacău!

Thursday, 17 September 2026

În aceste zile în județele Botoșani, Neamț și Suceava se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pent...

2,7 milioane de pensii calculate greşit. Statul vrea executări silite!

Thursday, 17 September 2026

Un raport al Curţii de Conturi arată faptul că peste 2,7 milioane de pensionari ar putea avea pensiile calculate greşit. Unii pensionari e posibil să ia bani mai puţini decât li se cuvine,...

VIDEO - Recomandarea săptămânii: „3 zile în septembrie” ajunge la Cinema Unirea Botoșani!

Thursday, 17 September 2026

O comedie romantică cu umor negru, prezentată în premieră mondială la Festivalul de Film de la Rotterdam (IFFR), ”3 zile în septembrie” (r. Tudor Giurgiu), poate fi viziona...