Prim-vicepreÈ™edintele PSD BotoÈ™ani, deputatul Marius Budăi a declarat că invitaÈ›ia la o dezbatere publică din partea candidaÈ›ilor PNL BotoÈ™ani este o glumă nereuÈ™ită pentru că în tematica propusă au încurcat alegerile parlamentare, cu cele locale, ceea ce dovedeÈ™te neseriozitate față de botoșăneni.
„Toate temele propuse de secunzii preÈ™edintelui PNL BotoÈ™ani È›in de alegerile locale, nu de parlamentare. Îi anunÈ› că alegerile locale s-au încheiat. Nu mai È›ine văicăreala asta continuă cu „greaua moÈ™tenire”. Ei vor să dezbată acum ceea ce trebuie să rezolve È™eful lor de partid. Vor să vină la parlamentare cu aceeaÈ™i poveste de la locale. Asta arată neseriozitate.”, a explicat Marius Budăi.
Reprezentantul PSD BotoÈ™ani l-a invitat în schimb la dezbatere pe cel care decide cu adevărat în PNL BotoÈ™ani. „Vin oricând la o dezbatere, dar cu cel care ia decizii în PNL BotoÈ™ani, nu cu secunzii săi. Iar ca dezbaterea să nu fie o mascaradă È™i să fie utilă pentru botoșăneni, domnul Iftime trebuie să îndeplinească două condiÈ›ii. Prima, să fie transparent È™i să răspundă la întrebările de care fuge de dinainte de începerea campaniei. A doua, să vină cu programul propus de PNL pentru viitoarea guvernare. Eu vin cu cel propus de PSD È™i facem o dezbatere serioasă pe propunerile celor două partide. Dacă nu respectă aceste două condiÈ›ii È™i vrea doar circ, atunci să facă circ pe cont propriu, nu cu PSD”, a declarat prim-vicepreÈ™edintele social-democraÈ›ilor botoșăneni.
Budăi a spus însă că se îndoieÈ™te că È™eful PNL BotoÈ™ani va da curs invitaÈ›iei.
„Nimeni de la PNL BotoÈ™ani nu mi-a răspuns când am vorbit despre programele partidelor pentru această campanie. Am arătat că din Programul PNL lipseÈ™te tocmai sistemul public de pensii. Asta e foarte grav! La astfel de chestiuni de interes pentru cetățeni n-a mai fost nimeni „zmeu” la PNL. Au venit în schimb cu atacuri la persoană. Tot aÈ™a, i-am adresat preÈ™edintelui PNL câteva întrebări de interes public: cum a făcut afaceri cu bani de la stat fără licitaÈ›ie, de la administraÈ›iile PNL, cum a vândut repartitoare la suprapreÈ› la cetățeni sau cum È™i-a pus fiul la conducerea Camerei de ComerÈ› BotoÈ™ani. Au trecut peste 100 de zile de când l-am întrebat prima oară! Dacă n-are nimic de ascuns, de ce nu răspunde?”, a subliniat Marius Budăi.
Acesta i-a mai adresat încă o dată preÈ™edintelui PNL BotoÈ™ani întrebările la care nu a răspuns È™i la care ar trebui să răspundă dacă vrea dezbatere publică È™i nu are nimic de ascuns:
- Au fost sau nu amendate firmele sale de către Consiliul ConcurenÈ›ei pentru că au vândut repartitoare la suprapreÈ› cetățenilor disperaÈ›i să-È™i reducă povara costurilor cu energia termică? Dacă da, cum mai poate acum să joace rolul celui care se sacrifică de grija cetățenilor?
- De ce a pus-o pe avocata PNL, care candidează la Senat, să blocheze acÈ›iunea Primăriei BotoÈ™ani de a-i evacua pe chiriaÈ™ii agresivi din Centrul Vechi? Câte voturi speră să obÈ›ină PNL de la cei vizaÈ›i de evacuare?
- Cum a obÈ›inut fără licitaÈ›ie 90% din cele 7.800 de contracte pe bani publici din care firmele sale au încasat 15 miliarde de lei noi din taxele È™i impozitele plătite de cetățeni?
- Câte miliarde de lei noi au încasat firmele sale de la administraÈ›iile locale conduse de PNL, adică de la colegii săi de partid?
- Cine sunt acum beneficiarii reali ai firmelor sale? Sunt sau nu rude ale sale până la gradul al II-lea, care nu au dreptul să încheie contracte cu instituÈ›ia pe care o conduce acum în calitate de preÈ™edinte CJ?
- Cum l-a pus pe fiul său la conducerea Camerei de ComerÈ› BotoÈ™ani, pe care a controlat-o până È™i-a luat mandatul la Consiliul JudeÈ›ean?
- De ce se enervează mereu când i se adresează aceste întrebări È™i îÈ™i pune secunzii care candidează la Parlament să atace PSD? N-ar fi mai simplu fie transparent È™i să răspundă? Iar dacă nu răspunde, ce are de ascuns?
(Comunicat de presă CMF11240017 – PSD BotoÈ™ani)
