PSD Botoșani: Elevi recompensați cu o vizită la Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului de deputatul Alexandra Huțu

Elevii și profesorii îndrumători care au participat la concursul „Eroul de lângă mine” organizat în primăvara acestui an, dar și reprezentanții Asociației Cultul Eroilor și Asociației Veteranilor de Război din Botoșani au primit invitația din partea deputatului Alexandra Huțu de a vizita la București în data de 8 noiembrie, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand” și Palatul Parlamentului.

Acestora li s-a adăugat un grup de elevi de la Școala Gimnazială din Vârfu Câmpului, voluntari permanenți la activitățile de comemorare și promovare a veteranilor și eroilor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate şi pentru apărarea țării şi întregirea neamului.

 

„Am fost onorată să fiu organizatorul acestei excursii pentru delegația botoșăneană. Îmi exprim întreaga apreciere față de implicarea pe care atât elevii, cât și profesorii acestora o arată față de valorile istorice locale. Sunt convinsă că și prin intermediul vizitei la Muzeul Militar Național, una dintre instituțiile culturale de prestigiu care joacă un rol important în promovarea tradițiilor istorico-militare ale Armatei Române, am reușit să aducem cultul eroilor mai aproape de tânăra generație”, a declarat Alexandra Huțu

Parlamentara social-democrată îi încurajează pe toți cei care simt românește să sprijine activitățile desfășurate în spiritul istoric românesc, mai ales pe cele cu și pentru copii. Fiecare român are datoria morală să își cinstească istoria și să transmită cultul eroilor generațiilor mai tinere, pentru ca, la rândul lor, să îl transmită generațiilor viitoare.

„Le mulțumesc în primul rând părinților pentru că au avut încredere în noi și și-au dat acordul pentru ca elevii să facă deplasarea la București. Le mulțumesc profesorilor, conducerilor Asociației Cultul Eroilor și Asociației Veteranilor de Război din Botoșani, precum și colegilor mei social-democrați pentru că mi-au fost alături în organizarea acestei frumoase activități”, a completat deputatul botoșănean

Alexandra Huțu este inițiatorul concursului „Eroul de lângă mine”, care a debutat în județul Botoșani în luna martie a acestui an, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război și care a avut ca scop încurajarea și facilitarea dialogului între generații, stimularea sentimentului de prețuire a eroilor, precum și conștientizarea valorii inestimabile a veteranilor de război din comunitățile locale botoșănene.

(Comunicat de presa)







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la muncă în Belgia, iar familia din Botoșani nu mai știe nimic de el!

Friday, 11 September 2026

Andrei Lucian a dispărut fără urmă! Botoșăneanul - care în noiembrie va împlini 28 de ani - în luna iulie plecase la muncă în Anderlecht – Belgia. A lucrat î...

Bolojan dă drumul la angajări la Modern Calor Botoșani, plus salarii mărite pentru a compensa creșterea inflației!

Friday, 11 September 2026

Guvernul a aprobat majorarea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante, precum și creșterea numărului de personal și a costurilor aferente pentru 22 de companii și regii af...

Cernăuții la Botoșani. Discuții despre modernizarea punctului de trecere a frontierei Racovăț-Diakivți

Friday, 11 September 2026

Modernizarea punctului internațional de trecere a frontierei Racovăț–Diakivți, dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile din regiunea Cernăuți și județul Botoșani și continuarea c...