Prima reacție din PSD la ancheta demarată de DNA la Botoșani, ce se întâmplă cu Doina Federovici!

Liderii PSD de la București privesc cu îngrijorare către ancheta demarată de procurorii Direcției Generale Anticorupție la Botoșani.

Miercuri dimineață, 92 de percheziții au făcut procurorii DNA, la Spitalul județean de urgență Botoșani, la Consiliul Județean Botosani, dar și la sediul PSD Botosani.

Procurorii DNA au intrat și în biroul Doinei Federovici, președința Consiliului Județean Botoșani, percheziții având loc și la domiciliul acesteia.

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a comentat într-o intervenție pentru postul de televiziune B1 TV ancheta procurorilor DNA la Botoșani.

 

Întrebat dacă Doina Federovici va fi exclusă din PSD, Lucian Romașcanu a precizat că ”oricine este vizat de asemenea fapte în primul rând până la o decizie este suspendat din funcție, din partid și urmează excluderea”. Însă deocamdată nu există nicio acuzație sau vreo dovadă că Doina Federovici ar fi implicată în faptele descrise de procurorii Anticorupție, mai spune purtătorul de cuvânt al PSD.

„Măsurile sunt cele care s-au luat de fiecare dată când a existat urmărire penală pentru unul din membrii noștri, indiferent de funcțiile avute și aceleași măsuri se aplică oricui. Sper că Doina Federovici să nu fie implicată în această chestiune, dar așteptăm să vedem să se pronunțe Parchetul și lucrurile se vor comunca pe măsură ce se vor derula. Ar putea fi luată orice măsură statutară împotriva dumneaei, după ce se va dovedi ceva. Nu are rost să ne pronunțăm acum. Lucrurile s-au dovedit din partea PSD a fi foarte strict aplicate și nu are rost să dau răspunsuri detaliate pe persoană. Oricine este vizat de asemenea fapte în primul rând până la o decizie este suspendat din funcție, din partid și urmează excluderea. Dar nu vorbesc despre acest caz, pentru că aici este o urmărire, o anchetă, vedem rezultatele ei”, a punctat purtătorul de cuvânt al PSD.

Lucian Romașcanu a recunoscut că ancheta nu dă bine pentru PSD.

„E firesc să nu se vadă bine pentru că nu poate fi niciun câștig să fii subiectul sau obiectul unei urmăriri, unei anchete. Dar eu la cum o știu pe Doina Federovici nu ar trebui să fie implicată. Perchezițiile sunt peste tot, sigilate doar biroul directorului. Lăsăm instituțiile să își facă treaba și luăm decizia ulterior”, a mai spus Romașcanu, la postul B1 TV.

Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări ”într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...