Politică
Alexandra Huțu, PSD: „Cum e posibil ca în România secolului 21, la Botoșani să avem oameni care efectiv mor cu zile, din cauza unei găuri în acoperișul unei unități medicale?”
Comunicat: Deputatul PSD Alexandra Huțu a solicitat miniștrilor Sănătății, Afacerilor Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență să prezinte botoșănenilor de ce la aproape 4...
Cătălin Silegeanu, vicepreședintele Patronatului Național Român: Oameni noi în conducere, dar obiceiuri vechi în administrație!
Comunicat: Circ politic pe banii nostri, asta vedem noi ca și cetățeni, dacă ne uităm cum s-a realizat marea împărțeală a fondurilor alocate primăriilor pentru modernizarea drumurilo...
Senatorul PNL Cristian Achiței: Județul are asigurat un buget consistent pentru drumurile județene, fiind al nouălea în topul celor 41 de județe ale României la acest capitol
Senatorul PNL de Botoșani, Cristian Achiței, contrazice declarațiile făcute de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, care susține că “Guvernul Câțu ne-a c...
Deputatul PSD Marius Budăi, mesaj pentru ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și ministrul Muncii, Raluca Turcan: Incompetenților!
Fostul ministru al Muncii din România, deputatul PSD de Botoșani, Marius Budăi, atac virulent la adresa miniștrilor Sănătății și al Muncii din România. Într-o postare pe p...
Cătălin Silegeanu, vicepreședintele Patronatului Național Român: Administrația eficientă nu se face cu orice preț, mai ales când cei sacrificați sunt copiii!
Comunicat: Faptul că dorești să demarezi ample proiecte de modernizare și reabilitare a două grădinițe din municipiul Botoșani este de apreciat, dar nu poți să sacrifici educația a sute ...
Deputatul PSD, Marius Budăi: Suma alocată biletelor de tratament pentru bătrâni este aproape jumătate din suma alocată în 2020
Fostul ministru al muncii din România, deputatul PSD Marius Budăi, susține că Guvernul Cîțu a redus aproape la jumătate suma alocată în acest an pentru biletele de tratament pe...
Senatorul PSD Lucian Trufin, despre ADI - ȚARA DE SUS: Cu pași mărunți, dar siguri, intrăm în linie dreaptă și sper ca la final să putem spune ȘI NOI CONTĂM!
Comunicat: Dezvoltarea teritoriului ITI ȚARA DE SUS constituie la ora actuală prioritatea activității senatorului botoșănean Lucian Trufin și a membrilor fondatori ai acestei asociații de d...
Cătălin Silegeanu, vicepreședintele Patronatului Național Român: Cum poți să închizi o grădiniță cu 292 de preșcolari, în mijlocul anului școlar doar pentru că așa vrea Primarul?
Comunicat: Modul în care primarul Cosmin Andrei dorește să administreze municipiul Botoșani, ne uimește pe zi ce trece prin măsurile pe care le ia în puținele proiecte pe ca...
Liberalii botoșăneni îl susțin pe Ludovic Orban la conducerea PNL
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban se pare că își consolidează poziția în teritoriu, tot mai mulți lideri de organizații județene exprimând-și sprijinu...
Deputatul Lucian Feodorov infectat cu COVID
Fără să se vaccineze, dar cu testul făcut, deputatul AUR de Botoșani, Lucian Feodorov s-a infectat cu noul Covid. “În urmă cu câteva zile am participat la o întâ...
Cătălin Silegeanu, vicepreședintele Patronatului Național Român: De astăzi, Covidul circulă cu o oră mai mult pe străzile țării noastre!
Comunicat: Prin prelungirea stării de alertă, ni s-a impus o nouă restricție, aceea de a fi în case înainte de ora 22.00, în loc de ora 23.00, cât era până ...
Alexandra Huțu, PSD: Politizarea de către PNL a funcției de secretar general al Instituției Prefectului este o abatere gravă de la lege
Comunicat: Date fiind declarațiile publice ale parlamentarilor PNL și prefectului PNL din Botoșani, care s-au antepronunțat și chiar au făcut selecție în partid pentru identificarea un...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.75 secunde