(P) Doina Federovici: „La Consiliul Județean, voi continua investițiile în sănătate din guvernarea PSD: aparatură nouă la Spitalul Județean, modernizarea secțiilor, dispensare medicale și ambulanțe noi”

Comunicat de presă:

„Împreună cu echipa de specialiști în sănătate și cu toți consilierii județeni am pregătit cel mai mare program pentru realizarea de investiții în infrastructura medicală din Botoșani. Vom continua toate obiectivele din domeniul sanitar pe care le-a început echipa PSD la Consiliul Județean și care au fost susținute de Guvernarea social-democrată, prin Programul „Sănătate pentru Botoșani”. Acest lucru înseamnă, că vom achiziționa aparatură medicală avansată pentru toate secțiile interioare și exterioare de la Spitalul Mavromati și vom finaliza reabilitarea clădirilor pentru secțiile de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie, Urgențe și Ambulatoriul de zi”, a declarat Doina Federovici.

 

În Guvernarea PSD au fost investiții în sistemul de sănătate botoșănean de 9 milioane de euro pentru un spital nou, amenajarea și dotarea a 13 dispensare medicale, achiziția a 27 de ambulanțe și aparatură pentru investigații medicale, Computer Tomograf și RMN, precum și echipamente medicale pentru blocurile operatorii.

În același timp s-a început dotarea și modernizarea Ambulatoriul de specialitate și spitalizare de zi de la Spitalul Județean și Ambulatoriului secției Pediatrie și secției Obstetrică-Ginecologie.

În prezent Consiliul Județean Botoșani are în desfășurare proiectul pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Spitalul Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative din municipiul Botoșani a fost construit ca urmare a unei investiții de 3,8 milioane de euro, realizată prin Compania Națională de Investiții.

„Am discutat cu Doina Federovici și am prevăzut în programul pentru Consiliul Județean și achiziționarea de mamografe și ecografe digitale pentru depistarea cancerului la sân și a cancerului de col uterin la femei. Totodată, am prevăzut creșterea calității serviciilor medicale prin oferirea condițiilor optime de tratament, cazare și masă și modernizarea saloanelor secțiilor interioare și exterioare de la Spitalul Mavromati. În același timp, am decis că trebuie să ne implicăm în suplimentarea posturilor pentru doctori și asistenți medicali pentru specializările deficitare la nivel de județ. A fost un început bun majorarea salariilor celor 4.500 de cadre medicale din Botoșani, care a avut loc în Guvernarea PSD, dar avem nevoie să creștem numărul de medici și asistenți medicali în județul nostru”, a declarat Ramona Guraliuc, medic primar, medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati, candidat pe lista de consilieri județeni din partea PSD.

(Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Visul unei tinere adoptate de o familie din SUA, își caută rudele la Botoșani!

astăzi, 09:28

A venit pe lume chiar de Ziua Mamei, pe 8 martie 1990. La doar un an a fost adoptată la Hunedoara de o familie și a plecat în Kansas, Statele Unite ale Americii. Mihaela Dămean își ...

Copacii care ard din interior, din pădurea de lângă Mureș. Fenomenul misterios nu a fost explicat și a stârnit o avalanșă de teorii!

astăzi, 09:02

De aproape un an, un incendiu neobișnuit continuă să mocnească în Parcul Natural Lunca Mureșului. Copacii ard din interior, de la rădăcini spre trunchi, iar fumul cu miros puternic de sul...

Calendar ortodox, 15 august: Adormirea Maicii Domnului

astăzi, 08:00

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe păm...