Noul Birou Județean al PNL, alcătuit din apropiați ai lui Costel Șoptică

Componența Biroului Politic Județean al PNL din Botoșani a fost aleasă, sâmbătă după-amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor. După ce deputatul Costel Șoptică a câștigat un nou mandat de președinte al organizației, echipa de conducere validată a însumat apropiați ai acestuia.

Noii prim-vicepreședinți ai formațiunii sunt Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, și Sorin Cornilă, afacerist și consilier județean. Vicepreședinți au fost aleși Florin Buțura, primarul orașului Ștefănești, Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș, Viorel Iliuță, fost lider al Organizației Municipale din Botoșani, Dumitru Chelaru, primar al comunei Pomârla, Ada Macovei, inspector școlar general adjunct, Romică Magopeț, primar al comunei Ibănești, Monica Adăscăliței, manager al Direcției de Sănătate Publică, și Dan Oloeru, primarul orașului Flămânzi.

Peste 400 de voturi au fost exprimate în vederea deciderii componenței Biroului Județean.

Costel Șoptică a fost votat de 213 colegi de partid, în vreme ce contracandidatul său, prefectul Dan Nechifor, obținuse 203 voturi.

 

Spune-ne opinia ta