Alegerile din sânul organizațiilor municipale și județene PNL de la Botoșani au trecut, dar numărarea voturilor pare a arăta că anumiți lideri din noua generație de politicieni au reușit să-și întărească decisiv poziția în rândul membrilor liberali.
Unul dintre ei este Gabriel Alecsandru. Ales joi Prim-vicepreședinte la organizația municipală, Gabriel Alecsandru a reușit să obțină la finele acestei săptămâni și 183 de voturi din rândul membrilor PNL pentru accederea în funcția de membru al Biroului Permanent Județean al PNL.
Gabriel Alecsandru s-a plasat în echipa care îl susținea pe prefectul Dan Nechifor pentru funcția de președinte al PNL.
Cozmin Epuras și Brăduțu Brașoveanu, doi lideri cu state vechi în PNL, l-au depășit doar cu câteva voturi în această structură a liberalilor, 205 voturi obținute de Epuraș și 193 de Brăduțu Brașoveanu, în condițiile în care s-au aflat pe două liste, atât în echipa lui Costel Șoptică cât și în cea a lui Dan Nechifor.
Cel de-al doilea mare câștig al noii generații de politicieni este Sorin Cornilă, ales prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PNL, alături de veteranul Verginel Gireadă.
Funcția obținută de Sorin Cornilă este deosebit de importantă pentru noua generație de politicieni de la Botoșani, chiar dacă, dacă vorbim de influența din zona politică, funcția obținută de Gabriel Alecsandru se va dovedi decisivă.
Acest lucru în condițiile în care “ora exactă” în politica dintr-un județ se dă în municipiul reședință de județ, loc în care, de altfel, la Botoșani, este plasată cea mai mare parte a bazinului electoral al PNL.
Remintim că în urma alegerilor de ieri, deputatul Costel Șoptică a obținut funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Botoșani, urmând a fi secondat de opt vicepreședinți, respectiv Buțura Florin, Romanescu Costel, Iliuță Viorel, Chelaru Dumitru, Ada Macovei, Romică Magopeț, Adăscăliței Monica și Dan Oloeriu.
Iată și voturile obținute de cei care au fost aleși în Biroului Permanent Județean al PNL:
1. Epuras Cozmin - 205
2. Brasoveanu Brasoveanu - 193
3. Alecsandru Gabriel - 183
4. Girbaci Alin - 178
5. Boboc Catalin - 176
6. Cilibiu Laurentiu - 176
7. Sasu Vasile - 174
8. Dulgheru Stefan - 172
9. Flutur Catalin - 168
10. Cozminschi Eduardt - 146
11. Hrimiuc Liviu - 144
12. Cocoreanu Constantin
13. Vezeteu Dan - 132
14. Suruciuc Bogdan - 124
15. Plian Florin - 123
Comisia județeană de arbitraj:
Stefan Dodiță
Comisia de revizie și cenzori
Gheorghe Sorescu