Magistrații Judecătoriei Medgidia au admis, miercuri, solicitarea lui Mircea Băsescu de liberare condiționată. Fratele fostului președinte a fost condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influență.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.
Mircea Băsescu a mai depus o cerere de eliberare condiţionată în luna martie, care a fost respinsă definitiv de Tribunalul Constanţa, instanţa stabilind că fratele lui Traian Băsescu poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.
Mircea Băsescu a cerut eliberarea condiţionată susţinând că a îndeplinit toate condiţiile şi invocând probleme de sănătate, fiindu-i necesară o operaţie pe cord deschis pentru înlocuirea by-pass-urilor montate în urmă cu 15 ani.
Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Realitatea.net