Mihaela Huncă: „Domnul Toma a fost, este și va fi membru Pro România”

În timpul ședinței extraordinare de vineri, social-democratul Bogdan Buhăianu a dat de înțeles că Liviu Toma, noul viceprimar al municipiului Botoșani, a aderat la grupul PSD.

„Prin venirea domnului Liviu Toma, PSD are majoritate în Consiliul Local”, a declarat Bogdan Buhăianu.

Sâmbătă însă, în cadrul conferinței de presă, Mihaela Huncă, lidera organizației județene a  Pro România Botoșani, a dezmințit această informație, afirmând că Liviu Toma „a fost, este și va fi membru Pro România”, și conform organizării Consiliului local, noul viceprimar s-a aliat cu grupul PSD.

„Ieri a fost ales viceprimar al municipiului Botoșani domnul Liviu Toma. Dumnealui va înlocui primarul atunci când acesta va fi plecat. Vreau să fac o subliniere foarte clară: domnul Toma a fost, este și va fi membru Pro România doar că, conform organizării Consiliului Local, s-a aliat cu grupul PSD.

Deci, nu este membru PSD. De asemenea, problemele județului sunt în atenția noastră iar reprezentarea pe care o avem la nivelul Consiliului Județean, prin domnul vicepreședinte Bogdan Dăscălescu, va rezolva o parte din probleme cu care se confruntă botoșănenii.

Eu cred că acum am demonstrat că noul partid care se formează, Pro România Social-Liberal, va fi o forță dar nu numai pentru puterea politică ci prin modul în care va rezolva problemele botoșănenilor”, a declarat Mihaela Huncă.

 

Spune-ne opinia ta