Marius Budăi: Nu este vorba despre remanierea mea, e vorba despre cetățenii români. PSD m-a însărcinat să prezint aceste măsuri

Ministrul Munci, Marius Budăi, a declarat joi, referitor la majorările anunțate cu o zi în urmă care au dus la tensiuni în coaliția de guvernare, că a avut „acordul” PSD să le prezinte. Ministrul Muncii a spus că majorarea salariilor și pensiilor sunt „propuneri” nu promisiuni. 

„Am spus foarte clar că aceste propuneri ale PSD sunt însoțite de analize și cifre pe care le vom pune pe masa coaliției”, a declarat ministrul Muncii.

 

Întrebat despre reacția premierului Nicolae Ciucă, care l-a criticat pe ministru pentru anunțul făcut fără o discuție în coaliție, Marius Budăi a precizat că a avut acordul partidului.

„Eu sunt ministrul Muncii, al celor care muncesc în Romania, al celor care au muncit în România. Eu am avut acordul PSD care m-a însărcinat să prezint aceste măsuri pe care le vom prezenta către coaliție spre analiză. Sperăm, prin dialog, să ajungem la cea mai corectă decizie”, a spus ministrul, citat de Digi24.

Întrebat de jurnaliști dacă riscă să fie remaniat, Budăi a spus că „nu este vorba despre remanierea mea, e vorba despre cetățenii români”. Acesta a mai spus că în Coaliție „avem un dialog extrem de constructiv”.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, după ședința conducerii PNL, că nu a discutat cu PSD și ministrul muncii Marius Budăi despre măsurile sociale anunțate, inclusiv creșterea pensiilor și a salariilor dorită de social-democrați.

Președintele PNL spune că „este o distanță foarte mare de la vorbe la fapte (...) de la a fi responsabil și un populism care nu are ce să caute astăzi în comunicarea cu cetățenii”.

„Sunt convins că domnul Budăi cunoaște foarte bine ce scrie în fișa postului Guvernului, cred că și în fișa postului ministrului muncii. Când venim cu astfel de propuneri, cel puțin în ceea ce privește majorarea salariilor și a pensiilor, trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliului Național Tripartit plus discuțiile care trebuiau să aibă loc la nivelul coaliției și guvernului. Toate aceste chestiuni le vom clarifica. Este vorba de responsabilitate. Guvernul e în măsură să ia decizii reale și nu vorbe”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...

Guvernul a aprobat peste șapte milioane de lei pentru școlile cu WC în curte, inclusiv din Botoșani!

astăzi, 17:00

Guvernul a aprobat repartizarea sumei de 7,849 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare și modernizare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în 97 de...