Ciucă: Am comentat suficient declaraţiile ministrului Budăi; propunerile nu au fost dezbătute în coaliţie sau în Guvern

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că „declaraţiile sau intenţiile” exprimate de ministrul Muncii, Marius Budăi, privind creşterea pensiilor şi a salariilor la începutul anului viitor nu au fost discutate nici în coaliţie, nici în Guvern, menţionând că toate aceste chestiuni urmează să fie clarificate la Palatul Victoria.

Eu sunt convins că domnul ministru Budăi cunoaşte foarte bine ce scrie în fişa postului Guvernului, cred că şi în fişa postului ministrului Muncii şi atunci când venim cu astfel de propuneri, cel puţin pe ceea ce priveşte majorarea salariilor şi a pensiilor, trebuia să aibă în vedere că este obligatorie consultarea Consiliului Naţional Tripartit, plus discuţiile care trebuiau să aibă loc la nivelul coaliţiei şi la nivelul Guvernului. Ca atare, toate aceste chestiuni le vom clarifica şi vom avea o abordare la nivelul Guvernului, aşa cum am avut şi până în acest moment. Este vorba de responsabilitate, este vorba de ceea ce oamenii aşteaptă de la noi, să ştie că Guvernul este în măsură să ia decizii şi măsuri reale, şi nu vorbe. De aici discutăm de ce facem, nu de ce vorbim (...). Eu cred că am comentat suficient de mult declaraţiile, le zic momentan politice, ale domnului ministru Budăi, v-am prezentat care este realitatea şi faptul că aceste declaraţii sau aceste intenţii nu au fost dezbătute în coaliţie, nu au fost discutate în Guvern”, a precizat Ciucă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, citat de Agerpres.

 

El a adăugat că nu se poate discuta de majorări ale pensiilor şi salariilor, câtă vreme nu există un proiect de buget pentru 2023.

„Atât timp cât nu avem proiecţia bugetară pentru 2023, pe de o parte, şi tot în acelaşi timp, în care la Ministerul Muncii, condus de domnul ministru Budăi, îşi desfăşoară activitatea grupurile de lucru prin care avem sarcină asumată prin PNRR să eliminăm inechităţile din Legea salarizării şi din Legea pensiilor, în momentul în care vom fi finalizat toate aceste chestiuni, trebuie să ne gândim la celelalte măsuri pe care trebuie să le luăm pentru majorarea salariilor şi pensiilor”, a punctat premierul.

Întrebat dacă ministrul Budăi ar trebui sancţionat pentru aceste declaraţii, în contextul în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost criticat de partenerii politici, Ciucă a spus cu sunt decizii şi măsuri pe care le va lua „în conformitate cu atributul funcţional”.

Precizările premierului au fost făcute în contextul unor întrebări referitoare la declaraţiile ministrului Budăi privind majorarea salariilor şi pensiilor de la 1 ianuarie 2023.

Miercuri, la Constanţa, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a declarat că PSD va propune coaliţiei de guvernare majorarea salariului minim pe economie la 3.000 de lei brut iar pensia minimă ar putea creşte de la 1.000 de lei la 1.100 de lei de la 1 ianuarie anul viitor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident cu trei mașini pe DN 29 B!

Friday, 4 July 2025

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază, pe DN 29 B, în localitatea Saucenița. În eveniment au fost implicate trei autoturism...

Valeriu Iftime propune o strategie națională pentru fotbalul românesc: „Avem nevoie de atacanți! Căutați-i!"

Friday, 4 July 2025

Omul de afaceri consideră că problema fundamentală este lipsa atacanților de careu și susține că este nevoie de un plan național pentru a descoperi și forma vârfuri de atac. Finanța...

A cumpărat o mașină cu 3.000 de euro fără să știe că era căutată pentru confiscare, șofer oprit în Vama Racovăț!

Friday, 4 July 2025

În cursul zilei de joi, în jurul orei 04.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare tre...