Lucian Trufin: Facilitați legislative pentru obținerea dreptului de proprietate asupra curților și anexelor

Demersurile pentru obținerea dreptului de proprietate asupra curților și anexelor din jurul locuințelor înscrise în registrul agricol sunt cu mult simplificate, transmite senatorul PSD Lucian Trufin, unul dintre inițiatorii reglementării legislative.

Prin Legea 377/2022 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996, terenurile fără acte de proprietate aferente locuințelor și anexelor gospodărești aflate în proprietate se vor înscrie în cartea funciară. Intabularea se va face în baza documentației cadastrale și a certificatului de înregistrare a imobilului în registrul agricol, eliberat de autoritatea locală.

 

„Am inițiat și susținut această modificare legislativă cunoscând că foarte mulți proprietari de case și anexe gospodărești nu dețin, din diverse motive, documentele care atestă proprietatea asupra terenului aferent. Încurajez botoșănenii să parcurgă procedura de intabulare a curților și grădinilor, obținerea cărții funciare reprezentând dovada dreptului de proprietate asupra acestora. Modificările legislative favorizează deținătorii construcțiilor și soluționează o problemă importantă îndeosebi pentru locuitorii mediului rural, unde cuvântul dat a fost de multe ori mai presus de documente”, subliniază Lucian Trufin.

Noua lege clarifică situația juridică a imobilelor pentru cetățenii care folosesc și plătesc impozitele aferente terenurilor deținute, dar nu au reușit până în prezent să obțină acte de proprietate. De asemenea, primăriile care demarează lucrări de cadastru sistematic sau planuri parcelare pot beneficia de cofinanțare din partea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

(Comunicat de PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cerc de lectură la Memorialul Ipotești – „Tatăl celuilalt copil” în temă!

astăzi, 09:42

Tatăl celuilalt copil, de Parinoush Saniee, este romanul ales pentru întâlnirea din luna octombrie a cititorilor din Cercul de lectură pentru adulți. Autoarea descrie viețile unor fami...

Cine este tânăra din Botoșani care vineri urcă pe scenă la Vocea României?

astăzi, 09:19

Este actriță, absolventă de ”Laurian”, cu studii teatrale la Cluj și București. Urcă pe scena de la Vocea României nu pentru a-și testa limitele, ci pentru a se bucura de muzi...

O centrală electrică mixtă se va construi în județul Botoșani, valoarea investiției este de 6.000.000 de euro!

astăzi, 08:47

Solaris Energy Investments pregătește în județul Botoșani o centrală mixtă, formată dintr-un parc fotovoltaic și o instalație de stocare cu 20 MWh, fiind formată din patru unități de...