Seful statului nu va face, insa, niciun anunt in cursul zilei de joi, astfel ca noul Guvern nu poate fi instalat inainte de Anul Nou, au declarat pentru News.ro surse oficiale.
Potrivit acestora, Klaus Iohannis apreciaza si faptul ca noua propunere de premier a trecut prin filtrul partidului si a fost asumata transparent de PSD.
Relatia cu noul premier al PSD, indiferent cine va fi, va fi una "institutionala", de "coabitare", insa nu va fi semnat niciun pact in acest sens, asa cum s-a intamplat in cazul Basescu-Ponta, au mai spus sursele citate.
Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru functia de prim-ministru, a avut o intalnire cu presedintele Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni. Discutia a durat aproximativ jumatate de ora.
Intalnirea a fost convocata de catre presedintele Iohannis, dupa ce a primit scrisoarea PSD prin care era informat ca Sorin Grindeanu este noua propunere a social-democratilor pentru functia de premier.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anuntat miercuri ca Sorin Grindeanu, fost ministru al Comunicatiilor in Guvernul Ponta si presedinte al CJ Timis, este cea de a doua propunere pentru functia de premier pe care o face coalitia majoritara PSD-ALDE.
Cu toate ca Liviu Dragnea a declarat inainte de Craciun ca PSD nu va face o alta nominalizare, liderul PSD s-a razgandit argumentand ca Sevil Shhaideh i s-a plans ca a primit amenintari cu moartea.
Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, la Antena3, ca asteapta "cu interes" decizia presedintelui Klaus Iohannis, adaugand ca este pregatit "pentru orice scenariu".