Deputatul Dan Șlincu, reacție după ce a aflat că mașina sa figura ca furată din Belgia: ”Am cumpărat-o de la cineva din Galaţi!”

Dan Șlincu a precizat că se va îndrepta împotriva persoanei care i-a vândut maşina, pe care o suspectează de rea-credinţă.

Maşina deputatului social-democrat Dan Şlincu a fost indisponibilizată, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, în momentul în care parlamentarul revenea în ţară de la un eveniment politic desfăşurat la Chişinău.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF), autoturismul Audi A6 ar fi fost declarat furat în Belgia.

"În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autorităţile din Belgia la data de 5 ianuarie 2016. În cauză a fost dispusă indisponibilizarea autoturismului, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situaţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire", au precizat duminică reprezentanţii ITPF.

 

Deputatul PSD, care se afla în maşină alături de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că autoturismul său a fost cumpărat în 2015 de la un bărbat din judeţul Galaţi şi se află la a doua înmatriculare în România.

În plus, parlamentarul de Botoşani menţionează că a ieşit cu maşina respectivă în fiecare an din România, însă niciodată nu a avut probleme la frontieră, precizând că este prima deplasare cu ea în Republica Moldova.

"La ieşirea din ţară, vineri, nu au fost probleme. La întoarcere, sâmbătă, pe data de 16 decembrie, mi s-a reţinut maşina. Această maşină a fost cumpărată în 2015 şi era înmatriculată în România. Am cumpărat-o de la cineva din Galaţi, după un anunţ pe un site de vânzări maşini. Am înmatriculat-o pe numele meu şi totul a fost în regulă", a precizat pentru Agerpres Dan Şlincu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...