Omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de inchisoare in dosarul ICA, va fi liberat conditionat "de indata", au decis marti, magistratii.
Hotararea judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti este definitiva.
Pe 8 iunie, magistratii Judecatoriei Sector 5 au stabilit ca Voiculescu poate fi liberat conditionat. Hotararea de atunci nu era definitiva si a fost contestata de procurori la Tribunalul Bucuresti. Avocatul lui Voiculescu a explicat ca acesta a aratat "staruinta in munca" in inchisoare si ca nu are nevoie sa fie indreptat, "pentru ca are o educatie solida", arata ziare.com.
Judecatorii au motivat ca, pana pe 24 mai, Voiculescu executase deja 1.408 zile din pedeapsa, adica peste limita de o treime din sentinta de 10 ani. Insa din aceste zile, 387 sunt considerate executate pentru munca prestata in penitenciar si pentru redactare de lucrari stiintifice, 11 la numar.
DNA si Comisia de liberari conditionate a Penitenciarului Rahova sustineau ca omul de afaceri ar trebui liberat conditionat in luna octombrie 2017. Procurorii anticoruptie argumenteaza prin faptul ca nu exista dovezi ca lucrarile stiintifice ar fi fost scrise in inchisoare si ca numarul de zile castigate ar fi mult mai mic, respectiv 57.
"Nu a dat dovada de corectitudine. Nu exista nicio dovada ca manuscriele au fost redactate in penitenciar. Este un profitor al carentelor legislative. Executarea doar a o patrime din pedeapa arata ca scopul pedepsei nu a fost atins.
Prejudiciul nu a fost achitat catre Ministerul Agriculturii. Nici macar cheltuielile judiciare nu le-a achitat. Concluziile Comisiei din penitenciar sunt de respingere in unanimitate. Abia in octombrie 2017 a recomandat Comisia un noul termen de cerere", a aratat procurorul DNA.
Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, pe 8 august 2014.