Dan Șlincu, PSD: „Progres semnificativ pe Autostrada Moldovei; s-a semnat contractul de execuție și pentru ultimul lot al autostrăzii A7”

Astăzi a fost semnat contractul pentru construcția ultimului lot al autostrăzii Moldovei - A7 pe segmentul Pietroasele – Buzău. 

Lungimea acestui tronson de autostradă este de 13,9 km şi include realizarea a 8 poduri şi a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m.

„Construcția Autostrăzii Moldovei a intrat de astăzi în linie dreaptă. Termenul de finalizare a Autostrăzii A7 este stabilit pentru 2026 și este unul realizabil având în vedere începerea execuției pe ultimul lot Pietroasele-Buzău și avansul lucrărilor pe celelalte 12 segmente de la Ploiești până la Pașcani”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.

Investițiile publice realizate de ministrul social democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu s-au făcut printr-o politică bugetară care a fost permanent susținută de promovarea de proiecte importante. Investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere și feroviare sunt singurele soluții viabile care pot susține și dezvolta economia locală și națională pe termen lung.

„Autostrada A7 are 450 km de la Ploiești până la Siret, la granița cu Ucraina și va reprezenta principala cale rutieră a Regiunii Moldova, ceea ce va permite o creștere economică  a județelor Botoșani, Suceava, Bacău și Iași si recuperarea decalajelor acestor zone față de cele din nord-vestul și centrul țării”, a transmis Dan Șlincu.

Ieri a fost aprobat  acordul de mediu al proiectului „Autostrada Pașcani-Suceava” care va fi amplasat în județele Botoșani, Suceava și Iași.

PSD este absolut determinat să atragă și să utilizeze toate fondurile europene accesibile, să nu piardă niciun  euro, indiferent de motiv și să susțină în continuare investițiile.

Datorită performanței Ministerului Transporturilor, până la finalul anului România va ajunge la un nivel de absorbție de 100% în privința fondurilor europene alocate pentru țara noastră în exercițiul financiar 2014-2020.

(Comunicat PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Spitalul Municipal din Dorohoi: Prima artroplastie totală de șold realizată cu succes!

Saturday, 11 July 2026

Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi consemnează un moment de referință în activitatea sa medicală prin realizarea cu succes a primei intervenții de artropla...

Ana-Maria a dispărut de acasă, familia nu mai știe nimic de ea!

Saturday, 11 July 2026

Poteras Ana-Maria a plecat voluntar de acasă, din satul și comuna Tudora, în cursul zilei de sâmbătă și nu s-a mai întors. Mai mult, familia nu cunoaște detalii despre locul &i...

O biserică din Botoșani urmează să își cinstească ocrotitorul spiritual!

Saturday, 11 July 2026

Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani urmează, pe 20 iulie, să își cinstească ocrotitorul spiritual. În ajunul sărbătorii, Duminică, 19 iulie 2026, încep&...