Salariile si pensiile vor creste anul viitor iar proiectia bugetara pe anul 2018 va tine cont si de partea de dezvoltare a Romaniei, a declarat miercuri premierul Mihai Tudose, adaugand ca "programul de guvernare va fi respectat litera cu litera si cifra cu cifra".
"Plecam de la ce este important, este unul dintre cele mai importante documente pe care le emite un guvern si este important si pentru tara si pentru a ne duce la indeplinire programul de guvernare. Este important sa fie facut bine, sa respecte anumiti parametri in care suntem, as spune, si constransi, dar si cu liberul angajament, acel deficit de sub 3%.
Trebuie ca in el sa respectam alocarile bugetare pentru pensii, pentru salarii. Nu uitati ca de la 1 ianuarie intra in vigoare Legea salarizarii, la asta lucram acum, la acordurile fine pe Legea salarizarii. Am promis, impreuna cu partidul, partidul cu Guvernul, ca nimeni nu va primi mai putini bani, toata lumea va avea venituri mai mari. La asta lucram si asa se va intampla", a declarat Mihai Tudose, intr-o interventie telefonica la Antena 3, intrebat despre importanta proiectului de buget pentru anul 2018.
Fiind intrebat daca marirea pensiilor si salariilor se va produce anul viitor, premierul a spus: "Salarii - in mod cert, pensiile - in mod cert. De la anul, punctul de pensie creste de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. (...) Respectam programul de guvernare litera cu litera si cifra cu cifra, fiindca sunt si cifre".