Primarul ales, dar contestat al municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei, a declarat vineri că nu înțelege de ce Biroul Electoral de Circumscripție Municipal (BECM) a decis renumărarea voturilor nule din toate secțiile de votare din unitatea administrativ-teritorială, având în vedere că demersurile se situează în afara legii, potrivit acestuia.
El a arătat că nemulțumirile liberalului Cătălin Flutur, cel care a pierdut la 14 voturi Primăria, sunt nefondate din punctul de vedere al organizării alegerilor.
„Solicitarea de renumărare depusă de domnul Flutur a fost admisă incorect de Biroul Electoral, din punctul meu de vedere (...) Am contestat la Tribunal pe contencios administrativ, pentru că noi considerăm că nu pot fi renumărate voturile. Acesta este subiectul zilei. Clamează domnul Flutur că aceste alegeri nu au fost bine organizate și că au fost fraude. Întrebarea este: cine a organizat aceste alegeri? Vă spun eu: dumnealui împreună cu prefectul, care este pus de un guvern PNL. Aceste alegeri au fost în regulă până când au aflat rezultatele. După ce au aflat rezultatele, rezultate care nu le-au convenit, încep să facă contestații, pe care le depun după mai mult de 24 de ore, le sunt admise și spun că li s-au furat voturile. Aceste voturi sunt consemnate în procesele verbale, unde au fost, spun ei, modificări. Modificări au fost și în 2016, dar nu a mai spus nimeni nimic”, a deplâns Andrei.
El precizează că este optimist în legătură cu decizia Tribunalului din Botoșani privind contestația PSD la hotărârea 200 a BECJ, aceea de a fi renumărate toate buletinele de vot nule din toate secțiile de votare, în sensul în care instanța ar urma să dispună anularea deciziei respective.
„Nu ne temen de renumărarea voturilor, dar trebuie să specificăm un lucru: de la încheierea procesului electoral și până astăzi când s-ar putea face această renumărare, întrebarea este: unde au fost voturile? Cum au fost păzite, cum au fost transportate? (...) Nu am nicio certitudine că de la încheirea procesului electoral și până astăzi, aceste voturi nu au fost alterate (...) Dacă instanța decide că trebuie renumărate voturile, foarte bine, să se numere. Dar sunt optimist și am așa, o presimțire că ne va da câștig de cauză”, a mai afirmat Cosmin Andrei.
Acesta a invocat și că legislația nu permite ca buletinele de vot să fie numărate decât în anumite condiții.
„Nu aș fi de acord cu renumărarea prin încălcarea legii, care spune clar că renumărarea se face doar în secția de vot”, a mai punctat el.
Tribunalul se va pronunța pe această speță în cursul zilei de vineri.