"Sigur ca am votat impotriva acestei legi pentru ca e tardiva si se ia un drept constitutional celor care au dreptul sa fie alesi", spune un parlamentar botosanean!
Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, Legea Lustratiei, decizia fiind luata, prin apel nominal, cu 203 voturi favorabile, 40 impotriva si 12 abtineri. Legea Lustratiei a fost adoptata de Senat in aprilie 2006, iar Camera Deputatilor este for decizional in acest caz.
Legea Lustratiei prevede limitarea temporara a accesului la anumite functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit Mediafax.
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, persoanele care ocupa functii de demnitate publica trebuie sa depuna la institutia unde lucreaza o declaratie olografa, pe propria raspundere, prin care sa precizeze daca s-ar afla intr-una dintre situatiile prevazute de legea lustratiei.
Nu toti parlamentarii botosaneni au votat insa in favoarea legii, unii din convingere, altii pentru ca nu s-au aflat in Parlament!
"Trebuie sa recunosc ca atunci cand a trecut aceasta lege prin Senat nu eram senator, nu am intrat pe toate articolele ale legii, dar, ca principiu, spun ca dupa 20 de ani poate nu este atat de nimerit sa ne intoarcem la oameni care au lucrat poate in structura de partid, spun ca poate dupa douazeci de ani ne-am schimbat ca mentalitate. Eu nu sunt afectat in niciun fel, din contra, am facut parte din acea categorie care a iesit in decembrie 1989 pe strazi si am schimbat sistemul in Romania. Suntem intr-un sistem liber, european, si fiecare poate candida pentru functii publice, nu sunt functii numite, ci sunt functii alese, atunci cetatenii pot sa aleaga sau nu respectivele persoane. Era bine daca aceasta lege era in 1990, dar acum, dupa douazeci de ani, mi se pare tardiva aparitia acestei legi. Mi se pare ca este o distragere a atentiei opiniei publice, a cetatenilor care traiesc atat de greu in Romania, dar actuala guvernare incearca sa ne manipuleze", a spus senatorul PSD Gheorghe Marcu.
"Sigur ca am votat impotriva acestei legi pentru ca e tardiva si se ia un drept constitutional celor care au dreptul sa fie alesi. Cred ca legea cu CNSAS a rezolvat problema, in sensul ca cei care au facut politie politica nu au cum sa candideze si cred ca era suficient. Pe mine nu ma afecteaza aceasta lege, ca nu am fost activist PCR, eu sunt activist PSD", a precizat deputatul PSD Costica Macaleti.
"Probabil ca este utila si acum aceasta lege, dar extraordinar de binevenita ar fi fost daca era aprobata in 1990-1991, atunci ar fi avut efecte cu adevarat si poate tara ar fi avut un alt parcurs. Multi dintre parlamentarii PSD au legaturi personale cu aceasta lege, de aceea nu au votat astazi, sunt multi primari in functie, consilieri locali, judeteni, parlamentari care vor avea de suferit in urma acestei legi, cei mai multi dela PSD si PNL", a declarat senatorul PDL Dan Humelnicu.
"Nu am votat pentru ca sunt la Botosani. Eu am inteles ca liberalii au votat aceasta lege, asta este, s-a votat. Eu nu am nicio problema, nu am fost comunist, nu am avut functii, nu am facut rau, asa ca… Daca liberalii au votat Legea Lustratiei azi, automat o votam si eu", a spus deputatul PNL Florin Turcanu.
Ce cred parlamentarii botosaneni despre Legea Lustratiei!
Stiri Botosani Thursday, 20 May 2010 PoliticăSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Trupa Mare din Botoșani, grup din care a făcut parte și Rareș Prisacariu, moment inedit pe scena Românii au talent! (Video)
Trupa Mare este echipa de teatru a Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, condusă de Silvia Răileanu, actriță la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Trupa a fost &ic...
Pâinea cu cea mai mare doză de arsenic se află pe rafturile magazinelor din România și este cumpărată frecvent!
Potrivit acestei cercetări, anumite tipuri ale acestui produs banal sunt adevărate pericole pentru sănătatea umană. În contextul în care suntem tot mai interesați de calitatea și...
Polițiștii botoșăneni, prezenți lângă enoriași cu sfaturi despre prevenirea violenţei în familie!
Activitatea se încadrează în cadrul Proiectului local „Te ajutăm să fii în siguranţă”, proiect ce se derulează în parohiile din judeţul Botoşani, activită...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici