Alexandra Huțu: „Suntem cu un pas mai aproape ca data de 24 august să devină oficial Ziua Prizonierilor de război români”

Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 august ca Ziua Prizonierilor de Război Români, inițiată de deputatul botoșănean Alexandra Huțu, a fost votată în unanimitate săptămâna aceasta în Plenul Senatului.

„Apreciez faptul că toți colegii senatori au votat pentru această propunere legislativă. Astfel, suntem cu un pas mai aproape ca în data de 24 august să putem omagia oficial prizonierii de război români. Inițiativa își urmează parcursul legislativ, fiind înaintată deja la Camera Deputaților pentru dezbatere. Sper din tot sufletul că atunci când va ajunge la votul final, aceasta să fie votată în unanimitate și de colegii deputați, pentru că sacrificiile făcute de prizonierii de război, nevoiți să suporte ororile și tratamentul inuman din lagăre și devotamentul acestora față de România, nu trebuie să se piardă în negura timpului”, a declarat Alexandra Huțu

 

În România sunt instituite mai multe zile oficiale în care prin diferite activități sunt evidențiate tradițiile glorioase ale oștirii române și a rolului hotărâtor pe care armata, eroii și veteranii de război l-au avut în formarea istoriei naționale. Cu toate acestea însă, în legislația românească nu există în prezent o zi dedicată în mod special prizonierilor de război, unii dintre românii care, poate, au suferit cel mai mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Astfel, deputatul Alexandra Huțu a colaborat cu subfiliala din comuna Lunca a Asociației Cultul Eroilor Botoșani pentru motivarea acestei inițiative legislative care vine să întregească numărul zilelor în care se vor organiza evenimente sau ceremonii în semn de recunoștință și pentru cinstirea memoriei prizonierilor de război.

Inițiativa legislativă propune ca în această zi Guvernul, autoritățile publice locale, dar și alte instituții publice să poată organiza programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și ceremonii oficiale și militare dedicate prizonierilor de război români.

Totodată, propunerea prevede că, la solicitarea administrațiilor locale, Ministerul Apărării Naționale, prin garnizoanele militare, va participa în comune, orașe și municipii, la evenimentele organizate cu ocazia zilei de 24 august.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan l-a desemnat pe Sigfried Mureșan pentru funcția de premier

astăzi, 17:25

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Sigfried Mureșan pentru funcția de premier, la capătul unei zile cu consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. ”Am ales să prop...

O biserică, din Botoșani, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” va fi sfințită de ÎPS Teofan și PS Macarie!

astăzi, 15:13

Credincioșii din localitatea Agafton, comuna Curtești, județul Botoșani, sunt invitați să participe, sâmbătă, 3 octombrie 2026, la un moment deosebit pentru comunitatea parohială: sfin...

Lecții cu suflet și învățare prin experiență la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi! (Foto)

astăzi, 14:44

Uneori, cele mai frumoase lecții nu se învață din cărți, ci se descoperă cu mâinile, cu simțurile și cu bucuria de a fi împreună. Miercuri, 16 septembrie 2026, la Liceul ...