VICTORIA BUCUN
FOTO: Facebook
Dansul este acea pasăre lăuntrică pe care o simțim cu toții în momentul în care dansăm. Ceva care nu se poate explica în cuvinte, mărturisea Gigi Căciuleanu. Și nici nu există cuvinte care să contureze starea, miracolul, uluirea. Dansul e precum Pasărea lui Brâncuși: nu vezi decât țâșnirea, zburătăcirea și înaltul. Dansul înseamnă libertate, spontaneitate și ritm. Stare de imponderabilitate și vis. Forța desprinderii și transcenderea lumescului.
Despre Victoria Bucun am scris și s-au scris pagini întregi în ultimii 10 ani. Cu admirație, cu zâmbet și curiozitate, cronicari din întreaga țară s-au oprit în fața acestui năstrușnic duh al dansului. I-au studiat mișcările, i-au urmărit evoluția și au dat verdicte.
Cu toate acestea, pe Vica nu o poți cuprinde în totalitate. Când crezi că ai văzut tot, Vica se reinventează. Ca o minune a naturii căreia niciodată nu îi poți anticipa înflorirea.
Botoșănenii au aplaudat în aceste ultime săptămâni nu doar cu palmele, ci cu sufletul deodată. "Bocitoarele vesele", în regia lui Alexandru Vasilache, un soi de… musical tradițional, cum i s-a spus, este un spectacol în care amprenta Victoriei Bucun se simte de la prima la ultima scenă. Energia dansului, expresivitatea mișcărilor, iluzia înfrângerii gravitației, compozițiile artistice care au creat un personaj colectiv complex și complet. Un spectacol în spectacol, o reprezentație care așază teatrul botoșănean în prima linie a scenelor țării.
Spectatorul botoșănean s-a bucurat și de "Balerinul turbat", un spectacol realizat de Mihai Donțu după textul lui Denis Panfilov, beneficiind de coregrafia Victoriei Bucun. Dar nu uită spectatorul nici de momentele coregrafice din "Privește înapoi cu mânie", în regia Antonellei Cornici. Iar mișcarea scenică din "Aniversarea", a regizorului Erwin Şimşensohn, a fost una dintre cele mai reușite dintre realizările artistice ale Vicăi.
Inimoasa basarabeancă a armonizat cu harul său mai toate spectacolele Teatrului. Ne amintim contribuția sa din "Amadeus", regia Alexandru Vasilache, una decisivă în reușita reprezentației, ca de altfel și în "Angajare de clovn", în regia lui Volin Costin.
Victoria Bucun este responsabilă și de mișcarea scenică din spectacolele montate la Botoșani de regizorul georgian Andro Enukidze, "O poveste foarte simplă" și "Soțul Akulinei".
Si "păpușile" s-au bucurat de iscusința ei, coregrafa aducându-și contribuția la spectacolul "Dăruiți copiilor îngeri", regizat la Teatrul pentru Copii si Tineret Vasilache de Marius Rogojinschi.
Greu găsim, în repertoriul teatrului botoșănean, un spectacol care să nu aibă ceva din amprenta de neegalat a acestei coregrafe. O amprentă care, deși este ușor de recunoscut, pare irepetabilă și mereu surprinzătoare.
Victoria Bucun s-a născut pe 14 decembrie 1970, la Chişinău.
A absolvit Institutul de Stat al Artelor la Chișinău, în Republica Moldova, apoi s-a angajat la Teatrul Naţional din Chişinău. Primul spectacol din România la care a lucrat se numea "Legături primejdioase" și se monta la București, în 1994. Acolo a început povestea românească a Victoriei Bucun. Drumul a purtat-o în orașe mai mari sau mai mici, de la Constanța la Oradea, la Iași și Botoșani. Aici s-a oprit și a devenit, în 2007, angajată a Teatrului Mihai Eminescu. Chiar dacă aripile au unduit mai departe și prin alte teatre. Chiar dacă a fost sezoane la rând coregraf la emisiunea "Dansez pentr tine".
Așa a părut într-o zi în Botoșani, orașul acesta mic din capătul țării, și oamenii au privit cum de niciunde o pasăre rătăcește cu aripi întinse, unduind în joacă printre priviri, zâmbete, nedumeriri, ca o uluire plutind peste o lume încărcate de griuri și de icneli provinciale.
Nimeni nu știa de ce pasărea a coborât aici, în orașul mic, sărac și cu actori. Și de ce s-a îndrăgostit atât de tare, încât nu se sfia să facă declarații pe față: Este teatrul meu iubit! Spune ea. El, Teatrul, s-a lăsat cucerit, și așa coregrafa Victoria Bucun a devenit angajată a instituției. Vica, după cum o știu toți.
Când a venit în România, de la Chișinău, în 1994, avea 24 de ani și buzunarele pline cu poveștile bunicilor. "Bunicul meu era rus, dar a făcut școala de aviație la Iași. El mi-a povestit despre România cum e, iar eu când am venit pentru prima dată aici am văzut-o cu ochii lui. Asta a rămas imaginea mea", povestea Vica.
A lucrat pe scene mari, pe platouri de televiziune. Nu s-a lăsat păcălită de vedetisme, de tranziții sau promisiuni. Trecuse deja prin Botoșani de câteva ori. Fire hotărâtă, Vica alesese deja. "Cel mai bine m-am simțit la Botoșani, acolo am lucrat mai mult timp, am avut spectacole foarte interesante. Acolo a rămas și sufletul meu, la trupa de teatru din Botoșani".
Victoria Bucun a făcut, însă, la Botoșani ceea ce doar spiritele înalte sunt capabile să facă. Cei care au recunoscut primii geniul și spiritul său înalt au fost copiii.
În urmă cu vreo 12-13 ani, vreo 30 de elevi de la Colegiul Laurian se pregăteau pentru Festivalul de teatru Lyceum. Copii de 15, 16, 17 ani. Regizorul lor de atunci, Volin Costin, secondat de Silvia Răileanu, le-a promis o poveste. Un vis. "Visul unei nopți de vară". Povestea s-a scris și a rămas. Povestea de atunci a modelat suflete de copii, a format caractere, a construit destine. Fundulea de atunci, Adrian Tapciuc. Zânele erau reale, iar Puck, o mireasmă, o ghidușenie greu de egalat, Anamaria Antoci. Vica a modelat atunci toate visele, toate verile copilăriei lor. Coregrafa a creat un vis unic. Zeci de copii, de atunci, trăiesc miracolul Victoria Bucun. Iar întoarcerea ei la Botoșani se cheamă, chiar și numai pentru acest lucru, ACASĂ.
Iată ce scria în urmă cu ceva ani scriitorul Dumitru Crudu: "Victoria vrea mereu ceva sa faca. De aceea, ea este gata sa lucreze cu orice regizor animat de dorinta de a face teatru, indiferent ca acesta este mare sau mic, binecuvintat de glorie sau insotit de esecuri, faimos sau ignorat, la inceput de cale sau consacrat, mai important decit aceasta e ca respectivul vrea sa faca teatru, adica vrea sa faca ceva, adica nu pierde timpul in baruri pentru a-si birfi colegii si pentru a-si plinge de mila ca nu are conditii de munca, ci isi descheie camasa si infrunta cu pieptul gol realitatea. Ea este animata tot timpul de dorinta de a construi, de a merge inainte, in pofida circumstantelor potrivnice pe care le intilneste uneori in cale. 
Pentru Victoria Bucun, coregrafia pe care o face (ma refer la cea integrata spectacolelor de teatru) este un fel de spovedanie. Ea se marturiseste. Se pocaieste si se purifica totodata. Isi marturiseste pacatele pentru a fi absolvita. Este si o marturie despre o anume perioada pe care a trait-o si despre modul in care a existat. Este o pledoarie pentru a ne regasi ingenuitatea. Este o incercare de a-i da o replica raului din om, depresiei din jur si e un indemn de-a depasi deznadejdea si de-a gasi ceea ce este mai frumos in aceasta viata. Ea incearca, vorba poetului, sa gaseasca perle chiar si in noroiul de pe strazile basarabene".
Talentul Vicăi nu a rămas fără lauri. A obținut numeroase premii naţionale, iar Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) i-a acordat de mai multe ori titlul de cel mai bun coregraf de teatru.
Originală, inspirată, mereu cu mâinile în aer, gata de zbor. Așa e Vica. Un om pentru care pasiunea înseamnă să se/ne înveșnicească în dragoste. Un om care îl iubește pe Charlie Chaplin pentru că nu s-a rușinat niciodată să își trăiască fanteziile de copil.
Victoria Bucun iubește curcubeul, florile de câmp, se topește când intră într-o brutărie în care miroase a pâine abia scoasă din cuptor. Victoria Bucun este un om care ne arată în fiecare spectacol că viața merită trăită! "Să citim şi să dansăm; aceste două distracţii nu vor face niciodată rău lumii", ne spunea Voltaire. Și ce altă distracție mai frumoasă?!