Schiţele din copilărie au prins acum viaţă. Simţul său de om de afaceri l-a ghidat bine în viaţă. Trecut de 40 de ani, Valentin nu se poate compara cu sultanul Bruneiului, dar are un trai liniştit şi decent. Ştie să îmbine afacerile cu un trai zilnic bun. Face bani dar ştie să şi profite de ei. Expresia sa, de om hotărât şi determinat să meargă înainte, spune asta.
Pe vremea când Banatul prospera din bişniţa cu sârbii, Valentin a simţit mirosul unei afaceri în aer. Cum sârbii erau mari amatori de proţelanuri şi cum fabrica de porţelan era la o aruncătură de băţ de el, în Dorohoi, a decis să deschidă nişte magazine în Timişoara.
Oamenii cumpărau cu frenezie pentru a le vinde mai departe în fosta Yugoslavie. Cât a mers bişniţa, Valentin a realizat câştiguri frumoase. Când "miracolul economic bănăţean" a luat sfârşit, el deja adunase o sumă considerabilă.
In 2008 s-a hotărât să îşi realizeze visul dintotdeauna şi, împreună cu un fin al său, au început construcţia a două sere pe pământul ce îl avea de la părinţi. Aici cultivă roşii, ardei şi castraveţi, iar întreaga producţie o valorifică de acasă. Oamenii vin şi cumpără pentru că s-a dus vestea că la Valentin sunt legume de bună calitate.
Un vis devenit realitate
Proiectul celor două sere este de concepţie proprie sută la sută. Schiţele din liceu au fost scoase la iveală şi îmbunătăţite. S-a făcut o documentare serioasă în ceea ce priveşte cerinţele de temperatură, umiditate, luminozitate şi absolut orice este esenţial în cultura de seră. Astfel, Gheorghe Valentin a construit două sere moderne, cu schelet metalic.
Una este acoperită cu policarbonat, iar cealaltă este momentan acoperită cu o folie specială, adusă din Ungaria. In cursul acestui an va fi şi ea acoperită cu policarbonat. Cele două sere sunt în suprafaţă de 500 mp, respectiv 400 mp.
Momentan, există o singură centrală termică, de 80 KW, cu lemne, însă Valentin va mai monta una, pentru a face faţă cum se cuvine cerinţelor de temperatură. In sere sunt montaţi nişte senzori care citesc temperatura şi o reglează cu o precizie de 0,5 grade, prin intermediul unor ventiloconvectori Galetti.
Sistemul de irigaţie cuprinde un bazin de acumulare, vas de expansiune, fântână, şi conducte care duc apa la plantea prin picurare. Intreaga investiţie se ridică la suma de 130 de mii de euro. Pe viitor, Valentin doreşte să acceseze un program de finanţare pe bani europeni pentru a construi nişte sere inspirate după modele din ţările scandinave, deoarece el consideră că factorii meteorologici de acolo sunt foarte asemănători cu cei de la noi.
Planuri mari, care au toate şansele de reuşită, pentru că sunt puse în aplicare de oameni hotărâţi, oameni cu experienţă în afaceri şi care nu se dau bătuţi la primul obstacol întâlnit în cale.
(Material aparut in revista FERMA, 2009)
Dupa potop...
In iunie 2010, viitura care s-a abatut peste Dorohoi a mistuit, in mai putin de o ora, anii de osteneala ai barbatului. Mii de fire de rosii, legume date bine in parg si toata productia au ajuns la gunoi.
Potopul a distrus centrala, colile de policarbonat, casa de langa sere a fost inundata. Au facut imprumuturi in banca si au girat cu locuintele lor si ale rudelor. Cine sa prevada nenorocirea?
Nu stim daca acum, in prag de primavara, Valentin Gheorghe va ma indrazni sa viseze, la fel cum nu stim daca el se va mai incumeta sa reinnoade firul povestii. Dorohoianul a demonstrat insa ca in Romania mai este posibil sa reusesti prin munca. Si ca singurul dusman de care trebuie sa te temi cu adevarat este natura.
Bineinteles, nimic nu se compara cu nenorocirile care vin dupa prapadul naturii: casa era asigurata doar pentru incendiu si cutremur, nu si pentru inundatii, autoritatile promit dar nu se tin de cuvant, birocratia isi face metehnele si Dorohoiul ramane mai departe tacut, in asteptarea unui nou vis, al unui alt nebun frumos care sa se creada mai presus de timpuri...
Dar Valentin Gheorghe ne-a demonstrat ca visul poate fi realizat, ca munca este cu adevarat bratara de aur, daca mana este destul de puternica si stapaneste pamantul!
