Tânăra învățătoare din Botoșani care alfabetizează copiii dintr-una din cele mai defavorizate comunități din România

Florentina Tituleac este unul dintre profesorii care se luptă cu cel mai mare inamic al educaţiei: sărăcia. Vine la şcoală cu mâncare pentru micuţii flămânzi, ţine mereu sub catedră încălţăminte pentru cei nevoiaşi, iar micile progrese sunt răsplătite cu pizza, îngheţată sau activităţi educative, dar distractive.

Florentina Tituleac, învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Săcele, a reuşit la doar 24 de ani o performanţă pe care mulţi dascăli de prestigiu nu o reuşesc nici după o carieră de zeci de ani în învăţământ. A devenit profesor „Teach for Romania“, iar în 2021 fost desemnată profesor Merito. După ce a terminat Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga“ din Botoşani şi Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a ajuns, în 2018, prin programul „Teach for Romania“, să fie învăţătoare într-unul dintre locurile sărăcăcioase ale oraşului braşovean Săcele, cartierul Gârcini.

A fost o misiune aproape imposibilă, dat fiind faptul că în acea comunitate, educaţia nu era una dintre priorităţi, lucru care i-a adus, la început, probleme cu părinţii. Mai mult, după cum spune ea, nu îndeplinea anumite criterii ale locului:

„Când am venit la Săcele, nu eram căsătorită şi nu aveam copii. Cumva, nu corespundeam unor standarde, la care s-a adăugat şi faptul că nu aveam experienţă în sistem“.

Reticenţa părinţilor venea şi din faptul că mulţi profesori de la şcoala din Săcele nu stăteau mai mult de un an acolo. Comunitatea în care predă este una cu „origini rome“, cum îi place să spună, pentru că, la origini, cei mai mulţi locuitori din Săcele au fost romi, dar acum au renunţat complet la ceea ce îi lega de străbunii lor şi nici nu mai vorbesc limba.

Primul pas: convingerea părinţilor

Primul semestru la noua şcoală l-a dedicat relaţiei sale cu cei mici. După câteva luni, timp în care copiii povesteau acasă ce făceau la şcoală, s-a schimbat şi relaţia cu părinţii.

„Copiii lor sunt importanţi pentru mine şi ei au văzut asta. Le arătam la poartă caietele şi ce progrese făcuseră de la o zi la alta“, spune învăţătoarea.

Pasul următor a fost să îi implice pe părinţi în activităţile de la şcoală ca să vadă cu ochii lor cum se comportă cu copiii.

Florentina Tituleac a înţeles de la început că în comunitatea în care predă nu va fi niciodată vorba despre numărul de olimpici, ci despre cum să îi facă pe copii să vină la şcoală şi cum să le crească încrederea în ei. Uneori, dacă lipseau mai mulţi copii, nu începea orele până nu suna să verifice ce s-a întâmplat şi să le ceară părinţilor să-i aducă la şcoală. La unii mergea cu vorba bună, altora trebuia să le explice din nou de ce e important să vină zi de zi la clasă.

„Le-am explicat părinţilor care sunt consecinţele dacă copiii nu vin la şcoală şi am pus regulile pe masă încă de la început. Am fost perseverentă în respectarea lor, mai ales a celor legate de absenteismul şcolar, care la noi este o problemă“, punctează învăţătoarea pentru „Weekend Adevărul“.

Încălţările de sub catedră

Florentina este un om cu suflet mare şi ştie că pentru mulţi dintre copii nu dorinţa de a învăţa este o problemă, ci situaţia materială. Ea vine mereu la şcoală cu pacheţele cu mâncare pentru micuţii flămânzi, iar sub catedră ţine mai multe perechi de încălţăminte, pe care le oferă copiilor pe care părinţii îi trimit desculţi la şcoală. 

„Am făcut de multe ori strângeri de fonduri pe pagina mea de Facebook pentru cei mai nevoiaşi dintre elevi. Acum am două cutii cu haine şi încălţăminte sub catedră. Într-una dintre zile am cumpărat haine din cap până în picioare pentru o fetiţă şi un băieţel, tocmai ca să vină la şcoală“, descrie în câteva cuvinte Florentina lupta pe care o duce zilnic pentru a-i determina pe părinţi şi pe copii să accepte educaţia ca parte din viaţa lor.

I-a învăţat să fie şi darnici, iar elevii care vin la şcoală fără pachet se trezesc cu un munte de mâncare în faţă, pentru că fiecare coleg are grijă să le dea puţin din pachetul lor.

„Mă ceartă dacă într-o zi vin fără pachet. A contat foarte mult să vadă că şi eu iau din ce îmi dau ei. Aşa am construit încrederea dintre noi“, povesteşte învăţătoarea.

Când au revenit fizic la şcoală, copiii o rugau să stea şi mai mult, pentru că se simţeau bine. S-a lovit însă de o realitate dureroasă. La clasa pregătitoare, elevii tresăreau dacă se apropia de ei.

„Am părinţi care îmi spun că îşi bat copiii şi cumva mă îndeamnă să îi bat şi eu ca să stea cuminţi – chiar mărturisesc că şi-au bătut copilul dimineaţă ca să vină la şcoală. Foarte mulţi copii au trăit un şoc când au venit să lucreze cu mine şi au văzut că nu-i bat. Îmi amintesc că mă apropiasem de un băieţel şi s-a speriat atât de tare, încât mă speriasem şi eu, deşi mă apropiasem doar ca să văd ce a scris. Atunci când vorbim despre drepturi, le spun mereu că nimeni nu are voie să îi bată“, este lecţia pe care Florentina le-o predă constant elevilor săi la clasă.

Acum, copiii nu mai intră în panică, se simt în siguranţă şi ştiu că pot să greşească fără teama că vor fi loviţi. Îşi doreşte ca elevii ei să devină în primul rând adulţi responsabili, care să ştie cum să se comporte, să vorbească şi să îşi rezolve problemele.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Noul PNL”, condus de Bolojan, o susține necondiționat pe Lasconi în turul 2! (Video)

astăzi, 12:40

Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni seară că liberalii o susțin necondiționat pe Elena Lasconi, candidata USR, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 8 decem...

Un Baraj, abandonat după revoluție, ar fi putut iriga 32.000 hectare și ar fi apărat Moldova de inundații. Lucrările ar putea fi reluate!

astăzi, 12:10

Regimul comunist avea în derulare două mari proiecte pentru regiunea Moldovei: podul peste râul Siret și un baraj. Lucrările la pod ar putea fi reluate, în timp ce în constr...

Deputatul PSD Marius Budăi: „Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării”!

astăzi, 12:00

Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, spune că duminică botoșănenii vor avea de ales între o guvernare PSD „a păcii, a stabilității și a dezvoltării&rdquo...